John Bolton sugerează că deciziile de politică externă ale lui Trump sunt influenţate de interesul personal al preşedintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John Bolton l-a criticat pe Donald Trump intr-un discurs privat FOTO EPA-EFE

Fostul consilier american pentru probleme de securitate naţională, John Bolton, i-a luat în derâdere pe fiica preşedintelui Donald Trump şi pe ginerele acestuia, în timpul unui discurs privat de săptămâna trecută şi a sugerat că abordarea fostului său şef faţă de politica SUA în Turcia este motivată de interese personale şi financiare, au declarat pentru NBC News mai multe perosoane care au fost martore la remarci.

Potrivit mărturiilor a şase persoane prezente, Bolton a criticat faptul că Trump îşi aplică priceperea din afaceri în politica externă, precizând că situaţiile de politică externă nu pot fi abordate ca un edict „pierzi sau câştigi”, valabil pentru afacerile imobiliare: atunci când un acord nu merge, treci la următorul.

Descrierea a fost parte a unui portret mai amplu conturat de Bolton, al unui preşedine care nu înţelege natura interconectată a relaţiilor din politica externă şi nevoia de consecvenţă, potrivit surselor citate.

Bolton nu a mai apărut prea mult în public după de a părăsit administraţia Trump, pe 10 septembrie şi eforturile democraţilor de a-l face să depună mărturie în procedura de demitere a preşedintelui, din Camera Reprezentanţilor, au fost amânate. Însă comentariile sale acide, la o adunare privată din cadrul unui eveniment din Miami, a conturat o imagine sumbră a preşedintelui şi a familiei sale, care au în centrul deciziilor lor interesul personal.

Bolton a fost consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Trump vreme de 17 luni. Scandalul Ucrainagate a început să ia amploare la o săptămână după plecarea sa controversată. Trump a spus că l-a concediat, deşi Bolton a precizat că demisionase deja.

Mai multe persoane care erau prezente la momentul discursului lui Bolton din Miami nu şi-au amintit ca el să fi menţionat Ucraina, dar au spus că le-a povestit celor prezenţi că a păstrat o scrisoare de demisie în birou pentru trei luni. 

La un moment dat, Bolton a fost întrebat, în timpul discursului său privat, ce crede că se va întâmpla în ianuarie 2021, dacă Trump va fi reales. Bolton a răspuns prin atacarea ginerelui preşedintelui, Jared Kushner, şi a fiicei sale Ivanka –amândoi consilieri la Casa Albă - şi a senatorului Rand Paul.

Bolton a spus că Trump ar putea deveni complet izolaţionist şi ar putea retrage SUA din NATO şi alte alianţe internaţionale.

El a mai sugerat că Ivanka şi Kushner l-ar putea convinge pre preşedine să nominalizeze un liberal ca Lawrence Tribe – profesor de drept la Harvard care a pus la îndoială capacitatea lui Trump de a conduce SUA şi care a fost consilier în campania din 2008 a lui Barack Obama – pentru Curtea Supremă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa