În timp ce Trump refuză să comenteze eşecul lui Viktor Orban, democraţii îl avertizează: „Dictatorii de ocazie își pierd, în cele din urmă, susținerea”

0
Publicat:

După înfrângerea lui Viktor Orbán la alegerile din Ungaria, Donald Trump a evitat să comenteze situația, în timp ce liderii democrați din SUA au folosit rezultatul scrutinului ca pe un avertisment politic adresat direct liderului de la Washington și susținătorilor săi.

Eşecul lui Viktor Orban, avertisment pentru Donald Trump. FOTO: AFP

Înfrângerea categorică a premierului Viktor Orbán la alegerile care au avut loc duminică, 12 aprilie, în Ungaria, a depășit rapid cadrul politic european și a fost integrată în discursul politic american, devenind un reper simbolic în disputa dintre democrați și republicani.

În timp ce Donald Trump a ales să nu comenteze deloc situația, făcându-se că nu aude întrebările jurnaliştilor referitoare la acest subiect, democrații au folosit rezultatul alegerilor din Ungaria ca avertisment și argument electoral în perspectiva viitoarelor confruntări politice care urmează să aibă loc în Statele Unite în noiembrie, relatează Time.

Donald Trump s-a făcut că nu aude întrebările legate de Viktor Orban

După ce premierul maghiar Viktor Orbán, unul dintre cei mai apropiați aliați internaționali ai săi, a pierdut puterea în urma recentelor alegeri din Ungaria, președintele american Donald Trump a ales să păstreze o tăcere surprinzătoare pe acest subiect.

Atât în interacțiunile directe cu jurnaliștii, cât și pe rețelele de socializare, liderul de la Casa Albă a evitat orice remarcă legată de schimbarea de regim de la Budapesta.

Abordat direct de presă după anunțarea rezultatelor scrutinului din Ungaria, Donald Trump a refuzat să comenteze eșecul lui Viktor Orbán, de parcă nu ar fi auzit întrebările. Ignorând insistențele reporterilor, a spus un „Vă mulțumesc foarte mult!”, semn că a încheiat orice comunicare, după care s-a îndreptat spre avionul său.

Nici în orele care au urmat, liderul de la Casa Albă şi nici alți reprezentanți ai administrației sale nu au emis vreun punct de vedere oficial cu privire la pierderea alegerilor de către liderul Fidesz.

Pe contul său de Truth Social, platforma pe care o folosește frecvent pentru a-și exprima opiniile politice, Donald Trump a ignorat total situația din Ungaria, continuând însă să posteze intens despre alte subiecte pe agenda sa. Liderul american a abordat situația tensionată din Iran, făcând referire la o blocadă anunțată, dar a discutat și despre proiecte mai banale, precum amenajările de la Casa Albă.

„Atenție, Donald Trump!"

Tăcerea lui Donald Trump în fața înfrângerii lui Viktor Orbán pare a fi rezultatul încă unei lovituri de imagine pe care o încasează președintele american, având în vedere afinitatea politică și laudele reciproce pe care cei doi lideri și le-au adresat public în mod constant de-a lungul timpului.

Mai mult, Donald Trump îl sprijinise pe Viktor Orbán pe parcursul campaniei sale electorale, trimiţându-l în Ungaria, pe ultima sută de metri, chiar înainte de vot, pe vicepreședintele SUA, JD Vance, care l-a sunat de pe scenă pe liderul republican, pentru ca acesta să adreseze câteva cuvinte în direct.

Politicieni americani din ambele mari partide l-au felicitat pe Peter Magyar pentru victoria categorică la alegeri, dar, în timp ce democrații din au sărbătorit înfrângerea prim-ministrului ungar Viktor Orbán, aliații președintelui Donald Trump și colegii săi republicani au avut reacții mai reţinute.

Fostul președinte Barack Obama a descris rezultatul drept „o victorie pentru democrație, nu doar în Europa, ci în întreaga lume”, iar unii democrați au prezentat înfrângerea lui Orbán ca pe un semnal al ceea ce urmează la alegerile intermediare din noiembrie din Statele Unite.

Liderul minorității din Senat, Chuck Schumer, a interpretat victoria categorică drept un avertisment pentru Trump, în perspectiva alegerilor intermediare din SUA.

„Atenție, Donald Trump. Dictatorii de ocazie își pierd, în cele din urmă, susținerea”, a declarat liderul minorității din Senat, Chuck Schumer.

„Autoritarul de extremă dreapta Viktor Orbán a pierdut alegerile. Slujitorii lui Trump și extremiștii MAGA din Congres sunt următorii în noiembrie”, a spus  şi liderul minorității din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries.