Fostul președinte Barack Obama avertizează că SUA se află într-un „punct de cotitură”, după asasinarea lui Charlie Kirk

0
Publicat:

Fostul președinte democrat Barack Obama avertizează că SUA se află într-un „punct de cotitură”, dar că violența politică „nu este ceva nou” și „a avut loc în anumite perioade” ale istoriei țării. Declarația vine după asasinarea, săptămâna trecută, a activistului conservator Charlie Kirk.

Barack Obama/FOTO: Getty Images

Fostul președinte a adăugat că, în ciuda precedentelor istorice, violența politică este „anatemă față de ceea ce înseamnă să fii o țară democratică”, scrie The Guardian.

Obama a făcut aceste declarații la Jefferson Educational Society, o organizație non-profit din Erie, Pennsylvania.

El a condamnat explicit violența politică, referindu-se la atacurile fatale din acest an asupra lui Kirk și a parlamentarei din Minnesota, Melissa Hortman. Obama a numit ambele incidente „o tragedie” și a spus că Donald Trump a divizat și mai mult țara, în loc să lucreze pentru a-i uni pe oameni.

„Nu există nicio scuză, principiul central al sistemului nostru democratic este că trebuie să putem fi în dezacord și să avem uneori dezbateri foarte aprinse fără a recurge la violență”, a spus el.

Obama a avertizat că reacția la asasinarea lui Kirk de săptămâna trecută, care a declanșat o dezbatere despre libertatea de exprimare și incitarea la violență, ar putea adânci diviziunile politice și culturale.

Cred că a existat recent o anumită confuzie în legătură cu acest lucru și, sincer, venită de la Casa Albă și din alte poziții de autoritate, care sugerează că, chiar înainte de a stabili cine a fost autorul acestui act malefic, cumva vom identifica un inamic”, a spus el.

Politicienii de dreapta, inclusiv Trump, au dat vina pe „stânga radicală” pentru crearea unui climat politic periculos. Mulți de pe stânga susțin că aceste acuzații sunt un pretext pentru o represiune autoritară împotriva libertății de exprimare.

Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, a fost împușcat mortal pe 10 septembrie, în timpul unui eveniment la Universitatea Utah Valley. Potrivit presei americane, suspectul principal, un tânăr de 22 de ani, ar fi recunoscut fapta într-un mesaj trimis prietenilor înainte de a se preda poliției.

Asasinarea lui Kirk a fost prezentată de extrema dreaptă americană drept un act de martiriu, iar criticile la adresa activistului au fost aspru sancționate. Mai multe persoane și-au pierdut locul de muncă pentru mesaje ironice postate online, inclusiv Laura Sosh-Lightsy, angajată a unei universități publice din Tennessee, care scrisese pe Facebook imediat după crimă: „Ura naște ură. ZERO simpatie”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi