Video Detalii șocante după atacul armat din Minneapolis: „Atacatorul părea că ne urăşte pe toţi. Voia să ucidă copii”

0
Publicat:

Un atac armat petrecut într-o biserică din Minneapolis, unde elevii se rugau, a șocat Statele Unite. Atacatorul a ucis doi copii și a rănit alți 18, iar poliția spune că acesta era „obsedat de ideea de a ucide copii”.

Doi copii uciși și peste zece răniți în urma unui atac armat dintr-o școală din Minneapolis FOTO: X

Incidentul a avut loc la Biserica „Annunciation”, care găzduiește și o școală. Suspectul, identificat drept Robin Westman, în vârstă de 23 de ani, a deschis focul prin ferestre cu trei arme de foc și a aruncat și o bombă fumigenă. El a murit la fața locului, după ce s-a împușcat.

„Atacatorul părea că ne urăşte pe toţi. Mai presus de orice, voia să ucidă copii”, a declarat șeful poliției din Minneapolis, Brian O’Hara. Acesta a făcut apel la presă să nu mai folosească numele atacatorului, subliniind că „scopul acțiunilor a fost să obțină notorietate”.

Poliția a confirmat că armele au fost cumpărate legal și că atacatorul nu figura pe liste de supraveghere. Nu există informații că ar fi fost diagnosticat cu probleme psihice.

Victimele: doi copii uciși

Cei doi copii uciși au fost identificați drept Fletcher Merkel, de 8 ani, și Harper Moyski, de 10 ani. Tatăl lui Fletcher, Jesse Merkel, a declarat cu lacrimi în ochi: „Ieri, un laş a decis să ni-l ia pe fiul nostru de opt ani, Fletcher. Fletcher îşi iubea familia, prietenii, pescuitul, gătitul şi orice sport pe care avea voie să-l practice. Daţi-le copiilor voştri o îmbrăţişare şi un sărut în plus astăzi. Te iubim, Fletcher. Vei fi mereu cu noi”.

Părinții lui Harper, Michael Moyski și Jackie Flavin, au spus într-un comunicat: „Harper era o fetiţă de 10 ani luminoasă, plină de bucurie şi iubită, al cărei râs, bunătate şi spirit au atins pe oricine a cunoscut-o. Ca familie, suntem sfâşiaţi, iar cuvintele nu pot exprima profunzimea durerii noastre. Nicio familie nu ar trebui să fie nevoită să îndure un asemenea chin. Schimbarea este posibilă şi este necesară – pentru ca povestea lui Harper să nu devină doar încă una într-un şir lung de tragedii”.

Mesaje de ură și ancheta în desfășurare

Procurorul general interimar al SUA pentru Minnesota, Joseph Thompson, a declarat că atacatorul „şi-a exprimat ura faţă de multe grupuri, inclusiv comunitatea evreiască şi faţă de preşedintele Trump”.

Directorul FBI, Kash Patel, a descris atacul drept „un act de terorism intern motivat de o ideologie plină de ură”, menționând că pe arme și în notele lăsate au fost descoperite mesaje anti-religioase și antisemite: „Israel trebuie să cadă”, „Eliberaţi Palestina”, dar și un apel explicit la violență împotriva președintelui Trump.

Pe fiecare armă deținută de atacator era scris un mesaj FOTO: X

Anchetatorii au precizat că atacatorul avea o „fascinaţie bolnavă” pentru atacurile armate în masă precedente, un fenomen despre care autoritățile americane avertizează de ani de zile că poate inspira crime de imitație.

Reacții și apeluri la schimbări legislative

Martorii au descris scene cutremurătoare. „Am văzut trei copii fugind din clădire – unul dintre ei, o fată, avea o rană la cap. Ea tot spunea: «te rog, ţine-mă de mână, nu mă lăsa», iar eu i-am spus că nu plec nicăieri”, a relatat un localnic, Patrick Scallen.

Primarul din Minneapolis, Jacob Frey, a cerut interzicerea armelor de asalt și a încărcătoarelor de mare capacitate: „Nu există niciun motiv pentru care cineva ar trebui să poată descărca 30 de focuri înainte să fie nevoit să reîncarce. Nu vorbim aici despre puşca de vânătoare a tatălui tău. Vorbim despre arme construite pentru a străpunge armura şi a ucide oameni”.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani