Care este statul american în care „cele 10 porunci“ vor fi afișate în fiecare clasă din școlile publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Louisiana a devenit primul stat din SUA care cere ca Cele zece porunci să fie afișate în fiecare clasă din școlile publice, cea mai recentă mișcare a unui legislativ dominat de Partidul Republican care promovează o agendă conservatoare sub conducerea unui nou guvernator, informează AP.

Legislația pe care guvernatorul republican Jeff Landry a promulgat-o miercuri,19 iunie, impune afișarea celor Zece Porunci în format poster, cu "caractere mari și ușor de citit", în toate clasele publice, de la grădiniță până la universitățile finanțate de stat.

"Dacă vreți să respectați statul de drept, trebuie să începeți de la legiuitorul original, care a fost Moise", care a primit poruncile de la Dumnezeu, a declarat Landry.

Opozanții au pus la îndoială constituționalitatea legii și au promis că o vor contesta în instanță. Susținătorii au spus că măsura nu este exclusiv religioasă, ci că are o semnificație istorică. În lege, cele zece porunci sunt prezentate drept "documente fundamentale ale guvernului nostru statal și național".

Afișele, care vor fi însoțite de o "declarație de context" de patru paragrafe care descrie modul în care Cele Zece Porunci, "au fost o parte proeminentă a educației publice americane timp de aproape trei secole", trebuie să fie instalate în sălile de clasă până la începutul anului 2025.

"Legea încalcă separaţia dintre biserică şi stat şi este în mod clar neconstituţională", a afirmat aceasta într-un comunicat. Primul amendament al Constituţiei SUA interzice instituirea unei religii naţionale sau preferinţa unei religii în detrimentul alteia.

Alte state conservatoare din sudul SUA au încercat să adopte măsuri similare, dar aceasta este prima dată când un stat a inclus acest lucru în lege.

Cele zece porunci, sau decalogul (din cuvintele grecești δεκα, deka, „zece” și λoγoς, logos, „cuvânt”), sunt zece reguli religioase care au o semnificație de bază în iudaism (prin Tora,Biblia ebraică) și creștinism (prin Vechiul Testament). Textul lor se află în cărțile Ieșirea (Exodul) și Deuteronomul.

Cele 10 porunci au fost scrise pentru prima dată pe două plăci de piatră și i-au fost oferite de către Dumnezeu lui Moise, pe Muntele Sisai. Plăcile gravate sunt de negăsit de când, în anul 596 Î.Hr, armata lui Nabucodonosor al II-lea a distrus templul în care se afla Chivotul Puterii, respectiv cutia în care erau plăcile cu cele zece porunci.

Nu este cunoscută forma ori dimensiunea pe care erau gravate poruncile, însă conform legilor iudaice, tablele aveau forme de cuburi, iar lungimea laturii fiecărui cub era de măsura unui cot. Inscripțiile erau gravate pe toată suprafața, internă și externă, deoarece fiecare cub avea câte o gaură în formă de cilindru.

Cele zece porunci sunt prezente de trei ori în Vechiul Testament, fiind dictate conform Bibliei de către Dumnezeu lui Moise. Diferențele între două dintre versiuni sunt minore, dar există. O a treia versiune prezintă diferențe majore față de celelalte două.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €