Casa Albă nuanţează acuzaţiile lui Trump că Obama ar fi ordonat interceptarea convorbirilor miliardarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Albă a nuanţat acuzaţiile lui Donald Trump împotriva fostului preşedinte Barack Obama, potrivit cărora ar fi ordonat interceptarea convorbirilor lui Donald Trump, în timpul campaniei pentru prezidenţialele dion Statele Unite de anul trecut.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, Trump a avut în vedere un sens mai larg decât „interceptarea convorbirilor”. Totodată, acesta a adăugat că actualul preşedinte s-a referit la aparatul administrativ al lui Barack Obama şi nu neapărat ex-preşedintele personal. 

Declaraţiile lui Spicer sunt în contradicţie cu ceea ce postase Donald Trump pe Twitter, săptămâna trecută. Atunci Trump, fără a oferi dovezi a spus că „tocmai” şi-a dat seama că Obama i-ar fi instalat dispozitive de ascultare în Turnul Trump din New York. Trump a comparat pretinsa interceptare a comunicaţiilor sale cu scandalul Watergate din vremea preşedintelui Nixon şi cu „vânătoarea de anti-americani” cunoscută ca McCarthyism.

 ”Cred că nu există îndoieli cu privire la faptul că în administraţia Obama au avut loc acţiuni de supraveghere şi alte activităţi în alegerile din 2016”, a spus Spicer. ”Preşedintele a folosit cuvântul interceptări între ghilimele, referindu-se, în mare, la supraveghere şi alte activităţi”.

”Interceptare” este o activitate de supraveghere clar definită, care implică interceptarea unei ”linii telefonice sau telegrafice cu scopul de a obţine informaţii”, potrivit dicţionarului Merriam-Webster.

Spicer a mai declarat că Trump se referea la administraţia Obama în mare - şi că nu l-a acuzat pe Obama de o implicare personală - atunci când a scris pe Twitter ”Obama a pus să mi se «intercepteze liniile» în Trump Tower” şi l-a acuzat pe fostul preşedinte că este o persoană ”rea” sau ”bolnavă”.

Tot luni a expirat un termen-limită stabilit de Comisia pentru supravegherea serviciilor de informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor în vederea prezentării de probe care să susţină acuzaţiile lui Trump, însă un purtător de cuvânt a cerut ”prelungirea termenului pentru a se stabili dacă ar putea să existe documente sensibile” în acest sens

Comisia a anunţat că Departamentul Justiţiei are un nou termen, până la 20 martie, să dea curs acestei solicitări.

În pofida unor îndemnuri repetate, Casa Albă nu a furnizat vreo probă a acuzaţiilor de interceptare.

Preşedinţia a cerut, în schimb, ca Legislativul să examineze acuzaţiile în cadrul anchetei cu privire la presupusul amestec al Rusiei în alegerile de anul trecut.

Un purtător de cuvânt al lui Obama a respins acuzaţiile ca fiind ”pur şi simplu false”.

Consiliera lui Trump Kellyanne Conway a recunoscut duminică faptul că ea nu deţine vreo probă care să susţină acuzaţiile de interceptare, însă a adăugat că există ”multe feluri de supraveghre reciprocă acum”.

”Poţi supraveghea pe cineva prin telefoane, prin televizoare - în multe feluri... microunde care se transformă în camere. Ştim că este un fapt al vieţii moderne”, a declarat ea pentru New Jersey's Bergen County Record.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate