Cadavrele a trei femei de culoare au fost găsite în saci de plastic într-un oraş din Ohio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters

Cadavrele a trei femei de culoare, învelite în saci de plastic, au fost găsite într-un oraş din Ohio (nord-estul Statelor Unite), iar căutarea altor victime este în desfăşurare, a anunţat poliţia duminică, relatează AFP.

Un suspect a fost arestat la scurt timp după aceste descoperiri macabre.

Primul cadavru a fost găsit vineri, într-un garaj din oraşul East Cleveland după ce poliţia a primit un apel care semnala un miros fetid, a anunţat sergentul Scott Gardner într-un comunicat.

Celelalte două cadavre au fost descoperite sâmbătă. Unul dintre ele se afla într-o "reşedinţă abandonată", potrivit lui Gardner. Celălalt a fost găsit în apropierea acestuia.

"Căutarea altor eventuale victime continuă", a precizat Gardner.

Suspectul, Michael Madison, a fost găsit la mama sa şi plasat în arest preventiv după o confruntare.

După descoperirea primului cadavru, anchetatorii "au strâns indicii suplimentare" din apartamentul lui Madison, în vârstă de 35 de ani, cu antecedente de agresiuni sexuale, potrivit CNN.

"Avem de-a face cu un bolnav şi avem motive să credem că ar putea fi şi alte victime", a declarat Gary Norton, primar în East Cleveland, citat de CNN pe site-ul său de Internet.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată