Biden îl critică dur pe Donald Trump: Este o „amenințare” la adresa democrației

0
Publicat:

Joe Biden a lansat din nou joi un avertisment sumbru şi solemn cu privire la soarta democraţiei americane, de data aceasta atacându-l foarte direct pe Donald Trump, în timp ce campania pentru alegerile prezidenţiale din 2024 tocmai a căpătat o nouă dimensiune, comentează AFP.

Bătălia electorală dintre Biden și Trump a căpătat o nouă dimensiune. FOTO EPA-EFE (Arhivă)

El a afirmat că ideologia adversarului său republican şi a partizanilor săi „ameninţă însăşi esenţa naţiunii noastre".

Democraţiile nu mor neapărat prin forţa armelor. Ele pot muri când oamenii tac, când oamenii nu se mobilizează sau când nu condamnă atacurile împotriva democraţiei. Când oamenii sunt dispuşi să abandoneze ceea ce este mai preţios pentru că se luptă cu frustrarea, deziluzia, oboseala, cu un sentiment de excludere", a spus preşedintele democrat, scrie Agerpres.

Pentru acest discurs, al patrulea potrivit Casei Albe pe care îl consacră temei democraţiei, Joe Biden a mers în Arizona, fief electoral al fostului senator republican John McCain.

Democratul de 80 de ani, candidat pentru un al doilea mandat, a fost legat de fostul erou de război printr-o prietenie trecând peste diviziunile partizane, simbol, în opinia sa, al valorilor ameninţate de republicanul Donald Trump.

„Răzbunare şi ranchiună”

Favorit detaşat al primarelor republicane, fostul preşedinte este acuzat de justiţie că a jucat un rol în asaltul asupra Capitoliului la Washington pe 6 ianuarie 2021 şi că a încercat să inverseze rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020.

În discursul său, Joe Biden a pronunţat numele adversarului său, fapt rar, şi a preluat de câteva ori fragmente din discursurile lui Trump pentru a le denunţa.

Trump spune că Constituţia i-a dat, citez, dreptul de a face ce vrea ca preşedinte", a afirmat democratul, denunţând o „noţiune periculoasă", atacând şi răspândirea „teoriilor conspiraţiei" de către adversarul său şi dorinţa acestuia de a dezbina ţara.

El a apreciat că predecesorul său „nu a fost ghidat de Constituţie, de simţul datoriei sau de respectul faţă de compatrioţi, ci de răzbunare şi ranchiună".

Joe Biden a citat şi această propoziţie rostită de Donald Trump în martie înaintea unei conferinţe a Partidului Republican: „Vă voi răzbuna".

Fără îndoială că Partidul Republican este astăzi dirijat (...) de trumpişti", a spus Joe Biden, în acest discurs care a coincis cu prima zi a unei anchete de demitere condusă împotriva sa de parlamentari republicani.

Preşedintele a fost deosebit de indignat de „tăcerea asurzitoare" a republicanilor după remarcile „pline de ură" ale lui Donald Trump împotriva şeful Statului-Major Interarme al SUA, generalul Mark Milley.

„Democraţia va fi mai puternică”

Omul de afaceri republican a sugerat că acesta din urmă s-a făcut vinovat de trădare şi a indicat că un astfel de act ar putea fi pedepsit cu moartea.

Cu cât votează mai mulţi oameni, cu atât se implică mai mult întreaga naţiune, cu atât democraţia va fi mai puternică", a mai spus Joe Biden, care s-a chinuit până acum să genereze entuziasm în sondaje, în principal din cauza vârstei sale.

La Tempe, preşedintele american a fost interpelat de un alegător care l-a criticat pentru că nu a declarat „starea de urgenţă climatică". Joe Biden i-a promis că se va întâlni cu el după discursul său dacă este de acord facă linişte şi a continuat spunând: „Democraţia nu este niciodată uşoară, tocmai am avut demonstraţia" acestui lucru.

Joe Biden a făcut din apărarea „sufletului" Americii o axă majoră a duelului său împotriva lui Donald Trump în 2020, prin urmare intenţionează să facă campanie pe aceeaşi temă înainte de alegerile prezidenţiale din 2024.

Bătălia electorală dintre cei doi a căpătat o nouă dimensiune săptămâna aceasta, când au vizitat, unul după celălalt, în regiunea Detroit (nord), leagănul industriei auto americane.

În timp ce marele sindicat UAW a lansat o grevă fără precedent împotriva a trei mari producători auto, Joe Biden a participat la un pichet de grevă în faţa porţilor unei fabrici a General Motors, fapt nemaivăzut pentru un preşedinte american.

Donald Trump a vizitat o mică fabrică, care nu face parte din rândul sindicatului.

Fiecare urmăreşte să seducă electoratul popular, şi în special clasa muncitoare albă, al cărei vot ar putea fi decisiv în 2024, mai scrie AFP.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?