Rusia suspendă importul de vite şi porci din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vacile cu paşaport european nu mai primesc „viză“ pentru Rusia

Rusia a decis, la ânceputul acestei săptămâni, suspendarea temporară a importului de porci, bovine şi ovine din UE. Agenţia sanitară rusă, Rosselhoznadzor, a adoptat această măsură din „cauza epidemiilor provocate de viruşi periculoşi care au izbucnit în ultimul timp în ţările europene".

Restricţiile se referă doar la animalele care sunt importate pentru carne. Cele importate pentru reproducere se află sub control medical riguros. Experţii consideră că această măsură nu va duce la penuria de carne pe piaţa Rusiei şi creşterea preţului.

Pierderi de 75 de milioane de euro pentru UE

Economia UE va pierde cel puţin 75 de milioane de euro anual din cauza interdicţiei privind importul de animale din Europa, a declarat la Bruxelles purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Frederic Vincent.

El a precizat că exportul de animale din UE în Rusia se ridică la aproximativ 190 de milioane de euro. Din cauza embargoului, vor suferi, în primul rând, ţările baltice.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare