Rusia şi Estonia au semnat tratatul de frontieră, după 23 de ani de negocieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia şi Estonia au semnat marţi, la Moscova, tratatul de frontieră aflat în negocieri din 1991 şi care a făcut obiectul mai multor controverse.

Tratatul a fost semnat în capitala rusă de şeful diplomaţiei estoniene Urmas Paet şi de omologul său rus Serghei Lavrov, potrivit Agerpres.

Părţile nu au oferit niciun detaliu asupra acestui document, notează agenţia citată.

Mica ţară baltică Estonia, republică sovietică până în 1991, s-a alăturat Uniunii Europene şi NATO în 2004 şi era singurul stat membru al UE având frontieră comună cu Rusia şi care nu-şi delimitase oficial graniţa cu marele său vecin.

Moscova şi Tallinn au semnat în mai 2005 un tratat relativ la frontiera lor comună care este, în acelaşi timp, frontiera de est a Uniunii Europene.

Dar, ulterior, Rusia şi-a retras semnătura de pe acest document după ce parlamentul estonian a adăugat în preambulul legii de ratificare a tratatului o referire explicită la încorporarea forţată a Estoniei în URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Parlamentarii estonienii precizau, de asemenea, că acest tratat nu anulează un precedent text datând din 1920 prin care Rusia recunoştea independenţa micului stat baltic şi frontiera sa după destrămarea imperiului ţarist.

Tallinnul considera că această referire la istorie este esenţială pentru a arăta că Estonia nu este o ţară nouă, ci că ea pur şi simplu şi-a recăpătat independenţa.

Negocierile în vederea semnării tratatului de frontieră au fost redeschise în anul 2012.

Estonia şi celelalte două state baltice — Lituania şi Estonia — au fost anexate la Uniunea Sovietică în 1940, ocupate apoi de Germania nazistă din 1941 până în 1944 şi reocupate de Moscova la sfârşitul războiului.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?