Putin ordonă guvernului rus să repare locuinţele şi infrastructura din teritoriile ucrainene ocupate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: AFP

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus vineri guvernului de la Moscova ca până la venirea iernii să reparare locuinţele şi infrastructurile de pe teritoriul controlat de trupele ruse în republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, relatează agenţia EFE.

''Liderii ambelor republici ne-au cerut să-i ajutăm cu reconstrucţia (...), mai ales că suntem acum în plină vară şi iarna este departe'', a indicat Putin la o întâlnire cu vicepremierul Marat Husnullin.

Liderul de la Kremlin a precizat că se referă la locuinţe, lucrări de infrastructură socială şi de inginerie civilă, inclusiv spitale, centre de sănătate şi maternităţi. ''Trebuie să facem în aşa fel încât oamenii să treacă iarna în condiţii normale şi decente'', a insistat Putin.

El a menţionat în acest sens şi cererea autorităţilor proruse din Doneţk de a primi ajutor pentru construcţia unui centru medical în portul Mariupol şi a unei maternităţi în acest oraş cucerit de armata rusă după un asediu devastator care s-a prelungit la oţelăria Azovstal până când s-au predat trupele ucrainene, care au opus acolo o rezistenţă înverşunată, în special batalionul de extremă dreaptă Azov.

''Pot spune că, în conformitate cu planul pe care l-am prezentat, în trei ani vom putea reconstrui complet oraşul'' Mariupol, a răspuns vicepremierul rus, promiţându-i lui Putin de asemenea că vor fi realizate până în anul 2023 cele două instituţii medicale la care s-a referit.

Vicepremierul Husnullin a mai spus că se vor desfăşura consultări cu rezidenţii pentru o posibilă restructurare a oţelăriei Azovstal, astfel încât să poate fi păstrate o parte din locurile de muncă.

De asemenea, Putin a aprobat acordarea de subvenţii pentru cumpărarea de locuinţe locuitorilor din Doneţk şi Lugansk.

În perioada scursă de la lansarea pe 24 februarie a agresiunii militare împotriva Ucrainei, Rusia a reuşit să ocupe provincia Lugansk, deşi Kievul afirmă că trupele ruse încă nu au ajuns la graniţele ei administrative. Ultimele mari oraşe din Lugansk, Severodoneţk şi Lisiceansk, au căzut la sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie sub controlul trupelor ruse, care de atunci îşi concentrează ofensiva către Doneţk, dar fără progrese majore.

Oraşele ucrainene unde au avut loc lupte sunt parţial distruse şi au nevoie de investiţii considerabile pentru reabilitarea infrastructurilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie