Putin i-ar fi cerut lui Trump regiunea Donețk în schimbul păcii. „Este ca şi cum le-ai vinde propriul picior”

0
Publicat:

Liderul de la Kremlin ar fi făcut propunerea într-o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, potrivit Washington Post.

Putin i-ar fi cerut lui Trump controlul total asupra Donețkului FOTO: AFP

Președintele rus Vladimir Putin ar fi cerut ca Ucraina să cedeze integral regiunea Donețk, o zonă cu importanță strategică majoră, drept condiție pentru oprirea războiului, în timpul unei discuții telefonice cu Donald Trump, relatează Washington Post. 

Propunerea Kremlinului: Donețk în schimbul unei retrageri parțiale

Conform surselor publicației americane, Putin s-ar fi declarat dispus să renunțe la unele părți din regiunile Zaporojie și Herson, aflate în prezent doar parțial sub controlul armatei ruse, în schimbul obținerii controlului deplin asupra Donețkului. 

Unii oficiali de la Casa Albă ar fi privit propunerea ca pe un „progres”, însă un diplomat european de rang înalt a avertizat că Ucraina ar putea interpreta acest gest cu totul diferit.

Este ca şi cum le-ai vinde propriul picior în schimbul a nimic”, a declarat diplomatul, potrivit sursei citate.

Reacțiile lui Trump și Zelenski

Donald Trump nu a comentat public cererea Kremlinului, însă, după întrevederea sa cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, a îndemnat ambele părți să „oprească crimele și să ajungă la un acord”.

Această discuție ar marca o schimbare de atitudine din partea lui Putin față de poziția exprimată în aprilie, când liderul rus respinsese propunerea americană de a îngheța ostilitățile de-a lungul liniilor de front actuale. Atunci, Putin insista ca orice acord de pace să includă recunoașterea controlului rusesc asupra Crimeei, precum și asupra celor patru regiuni ocupate parțial: Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson.

Urmează un summit SUA-Rusia în Ungaria

Convorbirea dintre cei doi lideri ar fi doar un preludiu al unei noi întâlniri. Putin și Trump urmează să continue discuțiile în cadrul unui summit planificat în Ungaria, care ar putea avea loc în următoarele săptămâni.

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a confirmat vineri că a discutat cu senatorul american Marco Rubio și cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, adăugând că „pregătirile pentru summitul SUA–Rusia sunt în curs de desfășurare”.

Mai multe pentru tine:
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €