Premierul Rusiei nu ţine cont de zvonurile cu privire la demisia sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul rus Dimitri Medviedev FOTO AFP

Dimitri Medvedev, premierul Rusiei, a infirmat zvonurile legate de iminenţa demisiei sale, care s-au înmulţit după plecarea din cadrul echipei guvernamentale a unui vicepremier. El a insistat asupra „bunelor relaţii” cu preşedintele Vladimir Putin.

Am avut şi am în continuare relaţii amicale foarte bune” cu preşedintele Putin, a declarat Medvedev într-un interviu în cursul emsiunii „Televiziunea centrală”, informează France Presse.

Dacă ar fi fost altfel, în prezent am fi avut probabil un alt guvern”, a subliniat el.

Zvonurile cu privire la divergenţele tot mai profunde dintre preşedintele Putin şi premierul Medvedev s-au înmulţit în Rusia după plecarea din guvern, la începutul lunii mai, a lui Vladislav Surkov, un influent viceprim-ministru, adeseori prezentat ca strategul sistemului politic strict controlat de Kremlin.

La acea dată, analiştii au emis ipoteza unei lupte între clanurile aflate la putere, alimentând speculaţiile referitoare la iminenţa demisiei întregului guvern, inclusiv a premierului.

Zvonurile despre posibile demisii cu siguranţă nu ajută, însă în ce mă priveşte aceste afirmaţii nu mă deranjează”, a afirmat Medvedev.

Mai devreme sau mai târziu, toată lumea va fi demisă. Viaţa este astfel făcută”, a adăugat el.

Pe de altă parte, prim-ministrul a mai menţionat că „nu îi este teamă” de momentul în care va trebui să îşi părăsească postul.

Nu îmi este frică de asta (...) Dacă ai crede că eşti în funcţie pentru totdeauna, atunci ar fi o catastrofă”, a mai afirmat el.

Preşedintele Putin a criticat deschis guvernul pentru întârzierile în aplicarea promisiunilor electorale, în cursul unei reuniuni organizate la 7 mai, exact la un an după revenirea la Kremlin, avertizându-i pe miniştri că în joc se află responsabilitatea lor personală.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie