FOTO VIDEO Sexy-Putin. Preşedintele Rusiei s-a dezbrăcat din nou, într-un decor sălbatic, în Siberia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin în Siberia FOTO TACC

Preşedintele rus Vladimir Putin a plecat pentru câteva zile de la Kremlin şi a poposit tocmai în Siberia. Ca de fiecare dată când ajunge într-o regiune îndepărtată a Federaţiei Ruse, nici acum nu a ratat ocazia de a-şi expune performanţele. Şi nu oricum, ci în acţiune şi la bustul gol. Fotografiile fac deliciul internauţilor ruşi.

Aflat în drum spre îndepărtatul oraş Blagoveşensk, situat în regiunea Amur, Vladimir Putin s-a gândit că i-ar prii două zile de odihnă într-un loc sălbatic de la graniţa cu Mongolia. El s-a oprit în Republica Tuva, unde a vânat şi a pescuit. Tot acolo are o casă de vacanţă.

„A alergat două ore după o ştiucă, nicidecum nu o putea prinde, dar a reuşit până la urmă“, a relatat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov performanţa şefului său.

Un reporter al agenţiei de stat TASS a asistat la clipele de relaxare şi „glorie“ ale lui Putin şi a ţinut să le arate tuturor. Pozele cu Putin la bustul la gol sau înotând sunt, ca de obicei, fie ironizate, fie luate în serios.

Este de remarcat faptul că Putin îşi face această apariţie în momentul în care a sugerat că va candida la alegerile prezidenţiale din primăvara anului viitor şi în contextul publicării unui sondaj în care 83% dintre ruşi se declară mulţumiţi de munca sa.

Putin a fost însoţit în aceste momente de răgaz de la problemele ţării de ministrul Apărării Serghei Şoigu, şeful regiunii Hakasia Viktor Zimin şi şeful Republicii Tuva Şolban Kara-ool.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei