Adăpostul antiradiație de la Cernobîl ar putea fi distrus de un atac rus. Avertismentul directorului Centralei Nucleare

0
Publicat:

Un atac direct al armatei ruse ar putea provoca surparea adăpostului antiradiație intern al Centralei Nucleare de la Cernobîl, în prezent oprită, a avertizat directorul centralei, Serghii Tarakanov. Acesta a estimat că repararea completă a părții exterioare avariate a instalației va dura cel puțin trei-patru ani.

Repararea ar dura cel puțin 3-4 ani. FOTO: Profimedia

„Dacă o rachetă sau o dronă îl atinge în mod direct sau cade undeva în apropiere, de exemplu o (rachetă de tip) Iskander, să ne ferească Dumnezeu, ar provoca un minicutremur în zonă”, a declarat Tarakanov într-un interviu acordat agenției AFP, citat de News.ro.

Potrivit acestuia, nimeni nu poate garanta că structura de protecție va rezista unui astfel de impact. „Asta este principala amenințare”, a subliniat directorul centralei.

Vestigiile fostei centrale nucleare sunt protejate de două structuri: un sarcofag intern din oțel și beton, construit în grabă după catastrofa nucleară din 1986, și o structură externă modernă, denumită New Safe Confinement (NSC – Noua Izolare Sigură).

Adăpostul NSC a fost grav avariat în februarie, în urma unui atac rus cu dronă, care a provocat un incendiu de amploare la nivelul învelișului exterior al structurii metalice. „NSC-ul nostru şi-a pierdut mai multe dintre funcţiile principale. Şi înţelegem că vom avea nevoie de cel puţin trei sau patru ani pentru a reface aceste funcţii”, a explicat Tarakanov.

Directorul a precizat că nivelul radiațiilor în zonă rămâne „stabil și în limite normale”. Totuși, Agenția Internațională a Energiei Atomice (AIEA) avertiza, la începutul lunii decembrie, că adăpostul și-a pierdut funcțiile esențiale de securitate, în special capacitatea de izolare, chiar dacă structurile de susținere și sistemele de supraveghere nu au suferit daune permanente.

Gaura produsă de impactul dronei a fost acoperită temporar cu un ecran protector, însă, potrivit directorului centralei, aproximativ 300 de găuri mici, realizate de pompieri în timpul intervenției pentru stingerea incendiului, trebuie încă astupate.

Centrala Nucleară de la Cernobîl a fost ocupată de armata rusă la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, dar trupele ruse s-au retras după câteva săptămâni.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”