Vladimir Andronachi, pus sub învinuire în dosarul „furtul miliardului”. Ex-deputatul a fost anunţat în căutare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Andronachi, ex-deputat, persoană din anturajul lui Vlad Plahotniuc

Fostul deputat PDM, Vladimir Andronachi, soţia acestuia, precum şi juristul de încredere al familiei au fost puşi oficial sub învinuire. Procuratura Anticorupţie a reţinut în acţiunile celor trei comiterea escrocheriei şi spălării de bani, ambele săvârşite în proporţii deosebit de mari şi în interesul unui grup criminal organizat.

Amintim că, pe 23 septembrie 2021, Procuratura Anticorupţie, de comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate au efectuat, mai multe percheziţii într-un episod vizând dosarul ”frauda bancară”.

În speţă, procurorii au descoperit fapte de spălare de bani de către mai multe grupuri criminale organizate, fiind sustrase aproximativ 32 milioane de lei de la Banca de Economii, sub falsul pretext al unei pretinse investiţii efectuate la respectiva instituţie financiar-bancară.

Potrivit probatoriului, acţiunile infracţionale ale celor trei au culminat la etapa finală a Fraudei Bancare, adică în intervalul 24-27 noiembrie 2014.

În rezultatul acţiunilor de urmărire penală au fost ridicate suporturi electronice, documente, bani, precum şi alte obiecte relevante pentru anchetă. Concomitent, Procuratura Anticorupţie a aplicat sechestru pe bunurile persoanelor vizate.

La demersul procurorilor, magistraţii au eliberat pe numele fostului deputat un mandat de arestare în contumacie, cu anunţarea lui în căutare internaţională. Soţia şi juristul acestuia sunt cercetaţi în libertate, având interdicţia de părăsire a ţării.

Acţiunile de urmărire penală continuă, iar Procuratura va informa despre evoluţiile acestora.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”