Video Vizita lui Nicușor Dan în Republica Moldova continuă. Alături de Maia Sandu participă la Festivalul Zemii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele României, Nicușor Dan, alături de omologul său moldovean, Maia Sandu, participă duminică, 10 august, la Festivalul Zemii din comuna Șipoteni, raionul Călărași din centrul Republicii Moldova.

Nicușor Dan și Maia Sandu participă la Festivalul Zemii. FOTO: Facebook

UPDATE Liderul de la Cotroceni i-a mulțumit Maiei Sandu pentru invitația la acest eveniment. Apoi, vizibil binedispus, Nicușor Dan a făcut glume.

,,De obicei nu mă emoționez, dar acum am două motive: Locul acesta seamănă cu locul în care mă duceam la bunica și jucam fotbal în fiecare vară. Mă lăsau acolo părinții două luni. Și al doilea lucru: trebuie să comparăm zeama de aici cu zeama de la mama-soacra de la Vaslui și nu pot să promit că o să zic că asta este mai bună. N-am voie”, a afirmat președintele României într-un mesaj video făcut public de ,,Info1.md” din Republica Moldova.

Știrea inițială

Cei doi șefi de stat participă la cea de-a IX-a ediție a festivalului care are loc în poiana „La Sălcii”. Evenimentul reunește reprezentanți ai localităților din raionul Călărași care sunt într-o competiție privind prepararea celei mai gustoase zeme tradiționale.

,,Bucatele vor fi apreciate de public și juriu, iar câștigătorii vor fi premiați pe scenă în cadrul festivalului”, au subliniat organizatorii Festivalului Zemii.

Totodată, pentru vizitatori a fost organizat un târg cu produse artizanale și bunătăți, precum și un concert susținut de formații locale și artiști celebri, printre care Gabriel Nebunu.

Liderul de la Cotroceni a mers în raionul Călărași, în cea de-a doua zi a vizitei sale inopinate în țara vecină.

Prezența la Festivalul Lupilor

În prima zi, Nicușor Dan a participat alături de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Festivalul Lupilor, organizat în Rezervația Naturală „Orheiul Vechi”.

Moldovenii au stat la coadă pentru a face poze cu cei doi președinți.

Ediția din acest an a Festivalului Lupilor are loc cu sprijinul și sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

„Festivalul Lupilor este un eveniment care celebrează cultura, tradițiile autentice și frumusețea muzicii care ne aduce împreună. Mulțumim că sunteți alături de noi în această misiune de a păstra viu spiritul artistic și identitar al comunității noastre!Ne întâlnim pe 8-10 august în Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi”, au precizat organizatorii evenimentului. 

A doua vizită

Vizita lui Nicușor Dan în Republica Moldova nu a fost anunțată nici de Președinția României, nici de Președinția Republicii Moldova.

Vizita privată a președintelui Nicușor Dan în Republica Moldova este a doua din mandatul său.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Dieta lui Marilyn Monroe: „Mi s-a spus că obiceiurile mele alimentare sunt absolut bizare“
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Moarte suspectă a unui magnat rus cu contracte cu armata rusă. Este al 20-lea manager de top care își pierde viața
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”