UPDATE Ministrul de Externe al Cehiei şi-a amânat vizita în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jacub Kulhanek FOTO EPA/BGNES

Vizita de lucru în Republica Moldova a ministrului afacerilor externe al Cehiei, Jakub Kulhánek, programată pentru vineri, 20 august, a fost amânată pentru o dată ulterioară, urmare a modificării de ultima oră a agendei oficialului ceh. Anunţul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Jakub Kulhánek urma să vină la Chişinău la invitaţia viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu. Programul vizitei oficialului ceh includea întrevederi cu omologul său moldovean, cu preşedintele Maia Sandu şi prim-ministrul Natalia Gavriliţa.

În cadrul discuţiilor oficialilor urmau a fi abordate principalele aspecte ale cooperării moldo-cehe, programele de asistenţă pentru dezvoltare destinate Republicii Moldova, precum şi agenda europeană a Republicii Moldova, în perspectiva viitorului Summit al Parteneriatului Estic.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți