Provocări în Găgăuzia: La intrarea în satul Tomai au fost desenate semnele de război ale Federaţiei Ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La intrarea în satul Tomai din raionul Ceadîr-Lunga, pe traseu a fost scris cu vopsea în limba rusă: „Găgăuzia este cu voi”, literele „Z” şi „V” fiind scoase în evidenţă prin vopsea de culoare oranj. Sub inscripţie a fost desenată şi panglica negru-oranj „Sf. Gheorghe” ꟷ  simboluri de război interzise prin lege în Republica Moldova.

Contactată de IPN, Olga Dutca, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Ceadîr-Lunga, a precizat că au loc verificări, iar ca urmare va fi emisă o decizie în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În Republica Moldova, prin modificarea Codului Contravenţional, au fost interzise simbolurile şi atributele care promovează acţiuni de agresiune militară, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Printre acestea şi literele „Z”, „V”. Persoanele fizice care nu respectă interdicţia riscă amenzi până la nouă mii de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 30 la 60 de ore, persoanele cu funcţie de răspundere – amendă până la 18 mii de lei, iar persoanele juridice – până la 30 de mii de lei.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, până în prezent au fost înregistrate peste 60 de cazuri ce vizează încălcarea normelor legale ce interzic utilizarea simbolurilor de război.

Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia este situată în sudul Republicii Moldova. Tradiţional, populaţia locală (circa 134.000 de locuitori) votează la alegerile prezidenţiale şi parlamentare forţe politice proruse.

În 2014, în urma unui referendum nerecunoscut de autorităţile centrale, populaţia găgăuză a votat pentru aderarea autonomiei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele