Preşedinţia Curţii Supreme de Justiţiei, contestată de Dodon: Mihai Poalelungi este un pion din garnitura oligarhică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nici o oră de la realegerea lui Mihai Poalelungi în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), liderul socialiştilor, Igor Dodon, a reacţionat pe Facebook, fiind nemulţumiţi de decizia care a fost luată.

Dodon a scris că reconfirmarea lui Mihai Poalelungi în funcţia de preşedinte al CSJ este o dovadă că guvernarea profită de sistarea protestelor şi acaparează mai multe instituţii ale statului. „Guvernarea oligarho-mafiotă continuă să-şi bată joc de popor şi de democraţie. Astăzi în fruntea CSJ a fost ales un pion din garnitura oligarhică – Mihai Poalelungi. Aceasta e o dovadă că termenul de 30 de zile pe care Forul Civic l-a înaintat guvernării a fost o greşeală tactică. Guvernarea profită de pauza oferită pentru a prelua alte şi alte instituţii ale statului”, a scris socialistul.

Tot el crede că protestele din centrul Chişinăului trebuie să fie reluate. Astfel, PSRM a invitat oamenii miercuri, 10 februarie, în jurul Guvernului pentru a bloca şedinţa Cabinetului de miniştri.

Amintim că marţi, 9 februarie, membrii Consiliului Superior al Magistraturii l-au reales pe Mihai Poalelungi în funcţia de preşedinte al CSJ. În timpul şedinţei, mai mulţi susţinători ai Platformei Demnitate şi Adevăr şi ai Partidului Nostru au protestat la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Mihai Poalelungi a respins toate acuzaţiile care i le-au adus protestatarii în timpul şedinţei CSM.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort