INTERVIU Igor Dodon vede viitorul Chişinăului la braţ cu Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan cel Mare vorbea moldoveneşte, dar moldoveneasca şi româna sunt înrudite; Iurie Leancă şi Drăguţanu trebuie să dea explicaţii pentru miliardul furat, iar Rusia este singura şansă de dezvoltare a Republicii Moldova, consideră liderul PSRM, Igor Dodon.

Şeful socialiştilor de la Chişinău, Igor Dodon, crede că investigaţiile în cazul miliardului furat din bănci ar trebui extinse şi asupra fostului premier Iurie Leancă, ca şi asupra guvernatorului Băncii Naţionale, Drăguţanu. Cu un program economic care prevede integrarea rapidă a Republicii Moldova în structurile economice dominate de Rusia, Igor Dodon este sigur că protestele vor avea ca urmare organizarea de alegeri anticipate pe care le va câştiga alături de Renato Usatîi şi va renunţa la Acordul de Asociere cu UE. În ceea ce priveşte relaţiile cu România, Dodon vede doar prietenie şi nimic mai mult, mai ales că limba moldovenească este separată de limba română, chiar şi având origini comune.

Dodon este sigur că va câştiga anticipatele

În eventualitatea în care câştigaţi alegerile anticipate ce program economic aveţi în vedere? Cum intenţionaţi să completaţi golurile din bugetul Republicii Moldova?

Haideţi să vorbim despre certitudinea câştigului nostru în anticipate, nu despre eventualitate. Mai mult, cu cât mai târziu vor fi organizate aceste alegeri parlamentare anticipate, cu atât mai mare va fi procentajul acumulat de forţele politice de stânga. Aşa că, prin amânarea alegerilor, puterea îşi strânge mai tare ştreangul politic la gât. Numărul mandatelor acumulate de partidele oligarhice va fi mizer.

Cât priveşte soluţiile economice, primul meu gând este să ataşez la acest interviu programul nostru economic anti-criză, pe care l-am elaborat cu participarea experţilor naţionali şi internaţionali încă un an şi jumătate în urmă. Avem acolo soluţii pentru fiecare problemă majoră în parte.

Programul economic

Pe scurt, vom interveni foarte prompt în sistemul de impozitare a întreprinzătorilor, pentru a uşura povara lor fiscală şi a încuraja dezvoltarea afacerilor, vom redeschide în foarte scurt timp toate exporturile spre piaţa rusească, vom renegocia preţurile la resursele energetice şi la tarife, vom organiza o verificare strictă asupra modului în care sunt stabilite preţurile la produsele din ţară şi vom lansa măsuri de avantajare a producţiei autohtone. Vom acorda prioritate acumulărilor de finanţe în fondurile sociale şi în cele de susţinere a agricultorilor. 

În plus, există investitori extraordinar de valoroşi care doresc să vină în Moldova, însă nu sub acest regim oligarho-mafiot. Sunt şi alte, multe alte proceduri pe care le vom aplica pentru a revigora în scurt timp economia ţării.

Şi miliardul - să nu uităm de el. El va fi returnat şi reintrodus în circuitul bancar.

Igor Dodon parlamentul republicii moldova FOTO Alexandru Tarlev

Denunţarea Acordului de Asociere cu UE

Care este poziţia PSRM faţă de Acordul de Asociere cu UE şi cum vedeţi viitorul relaţiei cu Uniunea Europeană? 

Eu apreciez foarte mult nivelul de dezvoltare a ţărilor din UE, ştiu că avem multe de învăţat şi de preluat de la ei. Dar, totodată, Moldova are calea sa, distinctă. În unele privinţe implicarea UE în procesele de la noi a fost benefică, în alte cazuri însă a fost dăunătoare. Din cauza Acordului de Asociere cu UE noi am pierdut o bună parte din exporturile în Rusia, însă nu le-am compensat pe direcţia europeană. Noi continuăm să pierdem din independenţa noastră economică, administrativă, politică.

Din aceste şi din alte motive, noi, socialiştii, vom insista asupra retragerii din Acordul de Asociere cu UE, vom reveni la relaţiile asimetrice din perioada anilor 2008-2009. Eu atunci eram viceprim-ministru şi m-am convins că acele relaţii erau cele mai avantajoase pentru ţara noastră, mai ales din punct de vedere economic şi social.

Republica Moldova să se întoarcă în braţele Rusiei

Vedeţi Republica Moldova ca făcând parte din Uniunea Vamală? În ce condiţii? Cum vedeţi relaţia Republicii Moldova cu România?

Acum, în spaţiul estic se dezvoltă o structură superioară celor de până acum, adică superioară CSI-ului şi Uniunii Vamale ca influenţă şi anvergură. Este vorba despre Uniunea Economică Eurasiatică, o mare putere în devenire pe continent.

În discuţii cu partenerii noştri din Federaţia Rusă, nouă nu o singură dată ni s-a spus că această structură supranaţională păstrează uşile deschise pentru Republica Moldova. Şi mai devreme sau mai târziu, odată cu venirea socialiştilor la guvernare, noi vom deveni parte a Uniunii Economice Eurasiatice. Atunci vom identifica şi celelalte modele optime de aderare şi cooperare cu Uniunea Vamală, cu alte structuri pe dimensiunea eurasiatică.

Beneficiile economice pentru Moldova vor fi colosale. Vom avea o piaţă de export imensă, o piaţă reală, nu iluzorie, pe hârtie, cum e în cazul cu UE. Va renaşte agricultura şi industria, vom redeschide zeci de mii de locuri de muncă la noi acasă, vom reîntregi teritorial ţara. Abia atunci, cu adevărat, vom putea profita de poziţia noastră geografică între Est şi Vest.

Hora prieteniei cu România, nu Hora Unirii

În ceea ce ţine de relaţia cu România, o văd pozitivă, respectuoasă, cooperantă. Noi cu românii suntem din acelaşi trunchi identitar, deşi ne-am format pe parcursul veacurilor ca popoare diferite. Deci, trebuie să ne ţinem de neam, dar fără să încercăm să destrămăm familia unul altuia.

Suntem două familii din aceeaşi viţă, fiecare cu soarta şi calea sa. Să prietenim deci şi să ne ajutăm reciproc la nevoie. Aşa văd eu relaţiile. Sunt gata să dansez într-o horă între moldoveni şi români, dar nu hora unirii, ci hora prieteniei.

Igor Dodon

Ştefan cel Mare vorbea moldoveneşte

Consideraţi că limba moldovenească este separată de limba română?

Istoric, ca denumire, limba moldovenească este mai veche decât limba română. Dar lingvistic sunt absolut la fel. În Moldova lui Ştefan cel Mare se vorbea moldoveneşte, nu munteneşte sau româneşte. Nimeni nu poate nega acest fapt.

Deci noi, fiind moldoveni ca popor, fiind locuitori ai Republicii Moldova, este firesc să păstrăm şi denumirea istorică a limbii noastre – limba moldovenească. Cei din România au toată libertatea să utilizeze denumirea de limba română, consacrată în secolul al XIX-lea.

E aceeaşi limbă, doar că sunt două denumiri diferite: una cu origini istorice (cea moldovenească), alta - mai recentă, mai nuanţată politic (cea română).

Reforma justiţiei - europeană, dar rămânem cu Rusia

Cum credeţi că poate fi pusă în practică reforma justiţiei în Republica Moldova? 

Orice reformă poate fi realizată doar de oameni competenţi şi care nu au devenit ostatici ai sistemului corupt. Or, la conducerea Republicii Moldova stau oameni deosebit de corupţi, care „au muls” bani şi din bugetul ţării, şi din fondurile din străinătate, şi din mediul întreprinzătorilor. Ei profită de sistemul actual al justiţiei pentru a organiza procese politice împotriva oponenţilor, pentru a se proteja de anchete penale, pentru a controla instituţiile statului.

Evident că o asemenea guvernare nu va realiza niciodată o reformă autentică în justiţie, fiindcă asta ar însemna să-şi facă un harakiri politic. Reforma în justiţie, ca şi în alte sfere, va fi făcută doar odată cu venirea unor forţe politice noi, care sunt în afara sistemului oligarho-mafiot de acum.

În particular, noi, socialiştii, suntem dispuşi să îndeplinim majoritatea solicitărilor care vin din partea ţărilor occidentale cu privire la reforma în justiţie. Nu trebuie să inventăm bicicleta moldovenească, odată ce există un bolid european cu care să mergem pe calea dezvoltării ţării în domeniul justiţiei independente şi eficiente. 

Doar că aici, atenţie, nu confundaţi acceptarea unor reforme europene cu vectorul integrării europene. Integrarea europeană este periculoasă pentru economia, demografia şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. 

Noi de la europeni vom lua cât vom dori noi, nu cât ne impun ei să luăm. Începând cu legi create special pentru homosexuali şi încheind cu cotele pentru imigranţii musulmani: să-şi ţină aceste „bunuri” pentru ei. Noi avem alte opţiuni şi altă alegere vom face.
igor dodon

Cine merge la puşcărie pentru miliardul furat

În ce fel veţi trata chestiunea miliardului furat? Care sunt principalii vinovaţi de furtul miliardului?

Bine spuneţi că sunt mai mulţi vinovaţi, nu un singur vinovat. Mulţi dintre cei care stau încă la putere şi-au băgat mâinile până la cot în banii din sistemul bancar. Unul, Vlad Filat (premierul demis pentru corupţie), deja este judecat pentru participarea la furt. Dar asta e jumătate de măsură. Aceeaşi soartă îl aşteaptă pe un alt mega-proeuropean - pe „simplul premier” Leancă. Şi Draguţanu (fost guvernator al Băncii Naţionale) trebuie să stea la dubă vreo 10 ani sau mai mult, pentru că a permis producerea furtului. 

Alţi demnitari şi politicieni din vârful ierarhiei de asemenea vor ajunge sub ancheta penală. Aceasta e o chestiune de timp. Numai cum va veni o altă guvernare şi vor fi scoase cătuşele de pe justiţia naţională, vom afla tot adevărul despre furtul miliardului, el va fi returnat, iar vinovaţii vor fi pedepsiţi.

Anticipatele vin sigur

Cum vedeţi evoluţia protestelor şi când apreciaţi că este posibilă organizarea alegerilor anticipate?

Astăzi în Republica Moldova se duce o luptă între popor şi guvernare. Aceasta o înţeleg şi o recunosc majoritatea analiştilor politici. Guvernarea este nelegitimă, coruptă, nedorită de cetăţeni. Oamenii vor alegeri anticipate: asta o spun sondajele, o spune strada, o spun protestele. Peste 80% dintre cetăţeni vor alegeri anticipate. Iar partidele puterii au toate la un loc un rating de sub 10%.

Despre ce fel de respectare a principiilor democratice putem vorbi în aceste condiţii? Pentru ce trebuie să suportăm această guvernare urâtă de toată lumea încă aproape trei ani?

Poporul o vrea jos, ea se vrea sus. Normal, ei se ţin de putere şi se tem de pedeapsă. Dar de ce o vor sus, încă pentru trei ani, americanii şi europenii? De ce o vor sus şi o susţin politic şi financiar liderii români? De ce mergeţi împotriva opţiunilor evidente ale populaţiei Republicii Moldova şi susţineţi guvernarea oligarho-mafiotă?

Noi, cei din opoziţie, ne-am conjugat eforturile. Şi de pe dreapta, şi din centru, şi de pe stânga, reprezentăm mult peste trei pătrimi din alegătorii ţării. Noi vrem anticipate pentru a salva ţara de oligarhie şi corupţie. Şi vom face uz de toate instrumentele legale pentru a obţine acest rezultat. Există toate temeiurile să ajungem la anticipate în jumătate de an, dacă nu mai devreme. 

Puterea coruptă va pleca, inevitabil. Şi cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru ţară.

image

Blocarea guvernului

Cum credeţi că se va ajunge la acest deznodământ? 

Prin proteste non-stop, prin presiune socială în creştere, prin blocarea pe căi legale a activităţii acestui guvern-marionetă, prin mobilizarea a tot mai mulţi cetăţeni în susţinerea noastră, prin convingerea occidentalilor că susţin o putere antidemocratică aici în Moldova şi îşi pătează imaginea alături de hoţii şi oligarhii de la putere.

Instrumente şi pârghii sunt multe şi la noi, şi la putere. Contează de partea cui este poporul şi poporul e de partea noastră. Deci, garantat, vom învinge. 

Parteneriatul cu Usatîi rămâne în picioare

În ce relaţii mai sunteţi cu Renato Usatîi după incidentul cu „Dima de la Basarabeasca”? (n.r. Un protestatar a acuzat socialiştii că l-au plătit să facă declaraţii acuzatoare la adresa lui Renato Usatîi)

Pe noi n-au reuşit să ne dezbine Vlazii, cu atât mai mult nu le reuşeşte unor Dima sau altora. Noi cu Renato avem unele deosebiri de viziune şi stil de a face politică, vom fi probabil şi concurenţi electorali. Dar asta e firesc. Cel mai important e altceva - mai multe lucruri ne unesc decât ne divizează şi împreună vom guverna imediat după alegerile parlamentare anticipate.

Acum toate sondajele susţin că socialiştii şi partidul lui Renato vor lua împreună peste 50%. Peste câteva luni, aceste rezultate sociologice vor fi şi mai bune. Următoarea guvernare va fi de stânga. Vom avea o guvernare socială şi asta e bine.
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite