Premierul de la Chișinău condamnă atacurile cu rachete Oreșnik ale armatei lui Putin asupra Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, condamnă atacurile cu rachete Oreșnik lansate în noaptea de joi spre vineri de armata lui Putin asupra Ucrainei, subliniind că țara sa este solidară cu Ucraina și cu o pace justă.

Alexandru Munteanu a reiterat că țara sa este solidară cu Kievul. FOTO: Facebook.com

UPDATE Și lidera de la Chișinău a condamnat atacurile lansate de armata lui Putin.

„Condamnăm ferm lansarea de către Rusia a unei rachete Oreșnik împotriva Ucrainei, care a lovit infrastructura energetică și locuințe civile. Acest act de teroare are scopul de a intimida Ucraina și partenerii săi. Acest război se apropie tot mai mult de Europa și reprezintă un pericol pentru noi toți”, a scris pe platforma X președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Știrea inițială 

,,Condamnăm ferm utilizarea de către Rusia a rachetei balistice Oreșnik în atacurile sale brutale de peste noapte asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, care au lăsat locuitorii din Kiev, Liov și Krivoi Rog fără electricitate sau apă. Republica Moldova este solidară cu Ucraina și cu o pace justă”, a notat pe platforma X prim-ministrul Alexandru Munteanu.

Morți și răniți

Ucraina a traversat una dintre cele mai intense nopți din ultimele săptămâni, după ce un val de rachete și drone lansate de Rusia a vizat capitala Kiev și alte regiuni ale țării, provocând victime în rândul civililor și distrugeri importante.

Potrivit autorităților ucrainene, bombardamentele au provocat cel puțin patru morți și 24 de răniți doar în Kiev, în timp ce întreg teritoriul național a fost plasat sub alertă de atacuri cu rachete.

Sirenele antiaeriene au răsunat ore întregi în capitală și în alte orașe importante, în timp ce sistemele de apărare au încercat să intercepteze rachetele și dronele lansate dinspre Rusia.

Explozii puternice au fost auzite în mai multe cartiere ale Kievului, iar resturile căzute în urma interceptărilor au provocat incendii și avarii majore la clădirile civile.

Șeful Administrației Militare a Kievului, Timur Tkachenko, a declarat că dronele au lovit mai multe districte ale capitalei. În cartierul Desnianski, o dronă s-a prăbușit pe acoperișul unei clădiri cu mai multe etaje, iar într-o altă zonă din același sector, primele două niveluri ale unui bloc de locuințe au fost grav avariate. De asemenea, în cartierul Dnipro, fragmente provenite de la o dronă au lovit o clădire înaltă și au declanșat un incendiu.

În urma atacurilor, alimentarea cu apă și electricitate a fost întreruptă temporar în mai multe zone ale Kievului, a anunțat primarul capitalei, Vitali Klitschko. Echipele de intervenție și serviciile de urgență au lucrat pe tot parcursul nopții pentru a stinge incendiile, a evacua locatarii și a restabili serviciile de bază, notează AP News.

La nivel regional, șeful administrației militare din regiunea Kiev, Mikola Kalașnîk, a avertizat că „inamicul atacă masiv Kievul cu drone explozive”, subliniind intensitatea atacului și riscul ridicat pentru populația civilă.

Atacurile rusești au vizat și vestul Ucrainei, printre care localitatea Lvov, a anunțat primarul Andrii Sadovîi.

Confirmarea Ministerului rus al Apărării

Rusia a lovit „ţinte strategice” din Ucraina cu ajutorul rachetei hipersonice Oreşnik, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, potrivit AFP.

Potrivit observatorilor ucraineni ai războiului, racheta a fost lansată fără focos, într-un atac mai degrabă psihologic, dar care totuși poate provoca pagube importante.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată