Premierii Victor Ponta şi Iurie Leancă: 2013 a fost un an bun pentru relaţiile moldo-române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României Victor Ponta l-a avut astăzi ca oaspete, la Palatul Victoria, pe omologul său de la Chişinău Iurie Leancă. Cei doi oficiali au făcut bilanţul anului ce se încheie. Cu această ocazie, şeful Executivului de la Bucureşti a anunţat că România a avut un an economic bun şi a decis să-i ajute pe românii din stânga Prutului.

Guvernul de la Bucureşti a aprobat ieri acordarea a 20 de milioane de euro pentru şcolile primare şi grădiniţele din Republica Moldova. Protrivit şefului Guvernului României Victor Ponta, banii sunt prevăzuţi în Acordul privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară, adoptat şi semnat la Bucureşti, 27 aprilie 2010.

„Din câte ştiu, această sumă depăşeşte tot ce am alocat până acum din 2010, aşa încât mă bucur foarte mult“, a ţinut să precizeze şeful Executivului de la Bucureşti. Victor Ponta a adăugat că în acest an România a avut un an economic bun, iar hotărârea adoptată este un gest de solidaritate. „Vreau să ştiţi, domnule prim-ministru, că toţi miniştrii ar fi vrut cei 20 de milioane, ar fi avut nevoie pentru fiecare domeniu. Cred că sunt gesturi extrem de importante, prin care arătăm că dacă noi am avut un an bun, trebuie să aibă şi Moldova un an bun. Trebuie să ne sprijinim, ca şi 2014 să fie la fel de bun pentru ambele ţări“, i-a spus Victor Ponta omologului său moldovean Iurie Leancă, care a participat ieri la şedinţa Cabinetului de Miniştri de la Bucureşti.

„Tom şi Jerry pot să vorbească şi în română“

Ponta a mai făcut apel către cetăţenii români să doneze cărţi şi DVD-uri în limba română „că Tom şi Jerry pot să vorbească şi în română, nu numai ruseşte“. „Este important să aibă o grădiniţă şi o şcoală mai frumoasă, însă nu au lucruri pe care noi le considerăm normale. Vreau să vă rog pe cei de la Ministerul Educaţiei, împreună cu toate şcolile din ţară, este o perioadă specială a anului, să strângem pentru anul viitor DVD-uri, cărţi, filme de orice fel. Sunt absolut convins că foarte mulţi au acasă filme sau cărţi pe care nu le mai folosesc şi cred că foarte mulţi copii de dincolo de Prut ar aprecia foarte mult acest lucru“, a argumentat premierul României.

În altă ordine de idei, Ponta a lăutat politicienii de la Chişinău pentru perfprmanţele din acest an. „Anul acesta aţi luat o decizie fundamentală la Vilnius. Tot anul acesta Curtea Constituţională din Moldova a decis că limba română este limba oficială. I-am spus domnului prim-ministru că nu cred că sunt excesiv de optimist dacă îmi propun ca în 2019, când România va avea preşedinţia UE, unul dintre membri UE prezent la Bucureşti să fie Moldova. Şi poate părea prea ambiţios 2019, dar, dacă nu ne stabilim obiective ambiţioase, nici nu o să reuşim şi eu cred că putem să facem lucrul acesta împreună“, a mai declarat Victor Ponta.

„A fost un an extrem de prolific pentru relaţia bilaterală dintre Chişinău şi Bucureşti, care se înscrie nemaipomenit de bine în agenda europeană, în agenda de modernizare a tuturor instituţiilor statului din Republica Moldova, în agenda de europenizare a societăţii per ansamblu, şi bineînţeles că aceste realizări ne aduc nu doar o plus valoare şi mai mult optimism, ne încurajează, dar şi ne mobilizează“, a spus, la rândul său, premierul moldovean Iurie Leancă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort