Peştele congelat din supermarketuri atârnă dublu la cântar, din cauza apei îngheţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit că oamenii pot plăti pentru apa din interiorul peştelui congelat între 30% şi 50% din preţul produsului comercializat.

Peştele congelat atârnă nepermis de greu la cântar. Asta au descoperit angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului în urma unui control privind cantitatea de apă din peştele vândut în stare congelată, prin supermarketurile din ţară. 

Astfel, inspectorii au găsit o cantitate de apă egală cu cea a peştelui în patru mostre congelate din totalul de 31, iar în alte şapte apa îngheţată cântărea o treime din greutatea totală. 

„Consumatorul cumpără peşte, dar plăteşte pentru apă. Unii producători nici nu declarau câte procente de glazurare conţine produsul. Astfel, observăm o evaziune fiscală şi o înşelare a consumatorului. Normal ar fi apa să nu depăşească 7-12%, dar unii producători triplează această normă”, a spus Alexandru Cuzimuc, care a adăugat că a primit mai multe plângeri de la cetăţeni, privind calitatea peştelui congelat. Acesta a mai susţinut că e nevoie de un document normativ prin care procesul de îngheţare a produselor piscicole să fie standardizat.

Fiecare dintre producătorii prinşi cu ocaua mică urmează să fie amendaţi cu până la 10.000 de lei pentru că nu au precizat pe etichete câtă apă se află în peştele congelat. Şeful de la Protecţia Consumatorilor recomandă ca atunci când cumpărăm peşte congelat să evităm produsele care nu au indicat pe etichete procentajul de apă îngheţată.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete