Partidul Şor: Imunitatea a lui Ilan Şor a fost ridicată la cererea lui Dodon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Retragerea imunităţii parlamentare a liderului Partidului Politic Şor, Ilan Şor, este o răzbunare personală a preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Joi, 15 august, de la tribuna Parlamentului, deputatul Partidului Şor, Denis Ulanov, a declarat că şeful statului se teme de faptul că Ilan Şor ar putea spune câţi bani i-a dat pentru întreţinerea PSRM, dar şi alte cadouri, transmite IPN.

Denis Ulanov a acuzat actuala guvernare de laşitate şi a reiterat îndemnul din partea fracţiunii Partidului Şor ca să fie modificată Constituţia, astfel încât să fie anulată imunitatea parlamentară pentru toţi deputaţii. Potrivit deputatului, Igor Dodon ar vrea să distrugă un rival politic personal.

Deputatul a mai menţionat că Partidul Şor nu este împotriva retragerii imunităţii, dar se pronunţă împotriva selectivităţii acestui proces. Parlamentarul l-a întrebat pe procurorul general interimar, Dumitru Robu, care se afla în Parlament, de ce nu examinează dosarul creditelor neperformante acordate soţului preşedintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, şi de ce nu cere retragerea imunităţii lui Igor Dodon, care a declarat deschis că primea un milion de dolari anual pentru proiectele sale politice.

Denis Ulanov a calificat procedura de retragere a imunităţii lui Ilan Şor drept un „show politic ieftin”, menit să distragă atenţia cetăţenilor de la problemele reale cu care se confruntă Republica Moldova şi cetăţenii săi.

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Cum i-au „prins“ angajaţii Societăţii Române de Radiodifuziune pe asasinii premierului Armand Călinescu