Parlamentul moldovean, iluminat în culorile drapelului ucrainean, la patru ani de la începutul războiului
0Clădirea Parlamentului Republicii Moldova a fost iluminată în culorile drapelului ucrainean, în semn de solidaritate cu Ucraina și de susținere a poporului ucrainean, care marchează patru ani de la declanșarea războiului pornit de Kremlin.
Pe lângă faptul că clădirea Legislativului a fost iluminată în culorile drapelului ucrainean, în scuarul acestuia au fost aprinse lumânări, acestea fiind aranjate sub forma cuvântului „pace”.
Curaj, demnitate și speranță
De asemenea, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj de susținere a poporului ucrainean.
„În noaptea de 23 spre 24 februarie 2022, poporul ucrainean a fost trezit de zgomotul războiului. De patru ani, peste 1 400 de zile, oamenii din Ucraina trăiesc în frig, în întuneric, departe de casă sau sub amenințarea bombelor. De patru ani, Ucraina luptă cu dârzenie pentru libertate, pentru țară și pentru viitor. Am condamnat din prima zi agresiunea brutală a Federației Ruse și rămânem fermi în sprijinul poporului ucrainean. În semn de solidaritate, Parlamentul Republicii Moldova este iluminat în această seară în culorile Ucrainei – culori ale curajului, demnității și speranței – culori care vor învinge”, a menționat Igor Grosu.
Pagube umane și materiale
De la începutul războiului declanșat la 24 februarie 2022 de Kremlin, Republica Moldova a primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni raportat la populația sa din Europa.
În țara vecină, aceștia au beneficiat de asistență socială, medicală și educațională, precum și de posibilitatea de a se angaja în câmpul muncii.
Războiul pornit în Rusia a omorât și strămutat milioane de cetățeni ucraineni, a devastat orașe și infrastructura, precum și a provocat daune economice, ecologice și psihologice pe termen lung Ucrainei.