Octavian Ţîcu: Maia Sandu şi PAS trebuie să ne explice unde şi de ce a dispărut ideea procurorului european de pe agenda lor politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Ţîcum ex-deputat.

Liderul Partidului Unităţii Naţionale, Octavian Ţîcu, e de părere că preşedintele Maia Sandu şi Partidul Acţiune şi Solidaritate trebuie să ofere explicaţii societăţii de ce de pe agenda lor politică a dispărut ideea privind numirea în funcţia de procuror general a unui procuror din străinătate, mai ales în contextul luptei actualei guvernări împotriva şefului Procuraturii, Alexandru Stoianoglo.

„În anul 2019, când s-a încropit alianţa PCRM-ACUM, unul din momentele principale de disensiune între cele două componente a fost dorinţa noastră, exprimată de Maia Sandu, de a avea un procuror european în fruntea Procuraturii Generale. A se vedea postarea De atunci, Maia Sandu a enunţat de nenumărate ori faptul că avem nevoie de procurori europeni pentru soluţionarea marilor dosare de corupţie, lucru reiterat de preşedintă şi la întâlnirile cu Kovesi şi oficialii europeni la Bruxelles”, a scris Octavian Ţîcu pe Facebook.

Potrivit ex-deputatului, este paradoxal că atunci „când a venit momentul schimbării lui Stoianoglo, dorinţa de a avea un procuror european a dispărut de pe agenda Maiei Sandu şi a guvernării PAS.” 

„Mai mult decât atât, după înlăturarea lui s-a mers pe mâna numirii unui interimat asigurat de Dumitru Robu, faţă de care există multiple rezerve. Preşedinţia şi guvernarea PAS trebuie să ne explice unde şi de ce a dispărut ideea procurorului european de pe agenda lor politică, iar PUN revine la propunerea făcută ín campanania electorală de a aduce procurori şi magistraţi din România şi UE pentru asanarea sistemului de justiţie din RM”, a spus Ţîcu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?