Natalia Gavriliţa: Avem şanse puţine să primim votul de încredere al Parlamentului pentru că suntem un Guvern anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul desemnat, Natalia Gavriliţa, spune că echipa guvernamentală pe care o va propune săptămâna viitoare în Parlament are şanse puţine să treacă testul Legislativului, întrucât este un Guvern care va lovi în corupţie şi în schemele de delapidare a banilor publici, transmite IPN.

Prim-ministrul desemnat mai spune că în eventualitatea în care va obţine vot de încredere din partea deputaţilor, se va ocupa prioritar de gestionarea crizei economice şi pandemice.

Candidatul la funcţia de prim-ministru, Natalia Gavriliţa, spune că, deşi şi-a format o echipă de oameni profesionişti şi are un program de guvernare bazat pe depăşirea crizei economice şi pe scoaterea ţării din izolare internaţională, există şanse sporite ca acest Guvern să nu fie votat.

„Avem şanse foarte puţine, pentru că prezentăm cetăţenilor un Guvern anticorupţie, proeuropean, cu un program de guvernare serios, profesionist, care poate aduce mai multă justiţie, mai multă dreptate, mai multă bunăstare, care poate scoate Moldova din izolare internaţională”, a declarat premierul desemnat în cadrul emisiunii „Bună seara” de la postul public de televiziune.

Totuşi, Natalia Gavriliţa spune că toţi membrii echipei sunt gata să preia guvernarea, în eventualitatea în care Parlamentul le va da vot de încredere. În lipsa unei majorităţi parlamentare care să susţină acest Guvern, Gavriliţa spune că va recurge la mecanismul angajării răspunderii.

„În caz că vom fi votaţi, noi suntem pregătiţi să mergem hotărât prin asumare de răspundere şi prin alte instrumente, în primul rând, să ajutăm oamenii să iasă din această criză, ceea ce Guvernul nu a făcut până acum, să curăţăm instituţiile statului de oameni corupţi şi să distrugem schemele pe care au reuşit să le facă deputaţii care şi-au schimbat de 3 ori partidul”, a mai declarat Natalia Gavriliţa.

Membrii echipei conduse de Natalia Gavriliţa spun că au acceptat provocarea de a face parte dintr-un Guvern cu şanse reduse de a fi votat, pentru a forţa declanşarea alegerilor parlamentare anticipate. Totuşi, ei nu exclud posibilitatea formalizării unei majorităţi parlamentare după prima tentativă eşuată de învestire a Guvernului Gavriliţa.

„Cel puţin ipotetic, există riscul ca în Parlament hoţii să-şi dea mâna şi să vină cu cel puţin 51 de semnături pentru a încerca să scape de alegeri anticipate. E cert că mulţi oameni din Parlament nu-şi doresc anticipate, oameni care au venit în Parlament să fure, să-şi protejeze interesele meschine, au venit pentru imunitate parlamentară. Săptămâna viitoare se va alege grâul de neghină”, a spus vicepreşedintele PAS, candidatul la funcţia de ministru al afacerilor externe, Mihai Popşoi.

Potrivit legii, dacă eşuează două tentative repetate de învestire a unui nou Guvern, iar Curtea Constituţională constată circumstanţele dizolvării Parlamentului, acesta este dizolvat şi sunt anunţate alegeri parlamentare anticipate.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut