Lista mărfurilor exportate pe piaţa rusă fără taxe vamale va fi extinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lista mărfurilor care vor fi exportate pe piaţa rusă fără taxe vamale va fi extinsă pentru încă cinci categorii de produse, începând de la 1 ianuarie 2020. Este vorba de produse precum: carnea de bovină, seminţe de floarea soarelui, zahăr, spirt etilic şi mobilă, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă plasat pe pagina de Facebook a preşedintelui Igor Dodon, la o astfel de înţelegere a ajuns ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ion Perju, co-preşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse de colaborare comercial-economică, în cadrul unei întrevederi la Moscova cu Dmitrii Patruşev, co-preşedintele Comisiei din partea Federaţiei Ruse.

Până în prezent au fost excluse taxele de export pentru: legume, mere, pere şi gutui proaspete, caise, cireşe, vişine, legume conservate şi vinuri.

Potrivit lui Ion Perju, tot de anul viitor, lista exportatorilor de fructe şi legume pe piaţa rusă va fi extinsă de la 130 la peste 350 de companii moldoveneşti.

El a mai spus că 16 mii de autorizaţii de transport pentru anul viitor au ajuns în Moldova, iar în caz de necesitate, numărul acestora va putea fi majorat.

Ministrul a menţionat că a solicitat responsabililor de la „Rosspotrebnadzor” să inspecteze suplimentar 33 de companii vinicole şi patru companii de conserve pentru acordarea accesului acestora pe piaţa rusă.

Preşedintele Igor Dodon a menţionat că în cadrul vizitei pe care o va întreprinde la Moscova în această săptămână, va avea o întâlnire cu Vladimir Putin şi Dmitri Kozak cu care va continua dialogul la aceste subiecte.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%