Îndemnul unui ministru european: Reformele sunt dureroase, dar necesare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reformele lansate de Republica Moldova au fost implementate cândva şi de către Estonia, că aceste reforme sunt pe alocuri dureroase şi deloc populare, dar sunt necesare, afirmă Keit Pentus-Rosimannus, ministrul Afacerilor Externe al Estoniei, aflat în vizită la Chişinău.

Relaţiile bilaterale dintre Estonia şi Moldova sunt foarte bune, dar mai e loc de dezvoltare. Republica Moldova este un stat prioritar pentru Estonia, care a susţinut financiar mai multe proiecte, a declarat  Keit Pentus-Rosimannus, ministrul Afacerilor Externe al Estoniei, care se află în vizită în Republica Moldova, transmite IPN.

În cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său moldovean, Natalia Gherman, Keit Pentus-Rosimannus a remarcat că anul acesta asistenţa estoniană acordată pentru proiectele implementate în Moldova a ajuns la 950 de mii de euro. De asemenea, ministrul a specificat că istoria de succes a Estoniei, de exemplu în utilizarea serviciilor electronice, poate fi aplicată cu succes şi în Moldova, astfel contribuind la majorarea transparenţei şi la economisirea de resurse.

Oficialul estonian a remarcat că în discuţiile cu omologul său moldovean a vorbit şi despre parcursul european al Republicii Moldova, pe care Estonia îl susţine şi îl încurajează. Keit Pentus-Rosimannus a subliniat că reformele lansate de Republica Moldova au fost implementate cândva şi de către Estonia, că aceste reforme sunt pe alocuri dureroase şi deloc populare, dar sunt necesare.

Natalia Gherman i-a mulţumit ministrului Keit Pentus-Rosimannus pentru oportunităţile acordate de Estonia tinerilor din Moldova prin bursele de învăţământ oferite. Moldova are semnate cu Estonia 11 acorduri în diferite domenii, aceste înţelegeri au dus la activizarea cooperării dintre cele două state. Se organizează evenimente comune, produsele moldoveneşti ajung pe piaţa din Estonia.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Estonia au fost stabilite la 10 noiembrie 1992. Din 1998, Estonia finanţează proiecte prin intermediul programului Cooperarea pentru Dezvoltare, fiind un instrument eficient al politicii externe estoniene în cooperarea cu alte state.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele