Ilie Bolojan, mesaj de Ziua Independenței Republicii Moldova: „Vom continua să fim punctul de sprijin al fraților noștri de peste Prut”

0
Publicat:

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de susținere cu ocazia marcării a 34 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Șeful Guvernului a subliniat că România va continua să fie un aliat puternic al Chișinăului, indiferent de provocările vremurilor.

Republica Moldova celebrează 34 de ani de la proclamarea independenței. FOTO: gov.ro

„România va rămâne susţinător de neclintit al idealurilor Republicii Moldova şi al românilor de peste Prut, aşa cum a dovedit în cei 34 de ani de la proclamarea independenţei statului. Legătura unică de limbă, cultură, istorie şi tradiţii a creat spaţiul prieteniei şi solidarităţii între statele noastre”, a transmis premierul, miercuri, 27 august, într-un comunicat oficial, potrivit News.ro.

Ilie Bolojan a reafirmat sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova, pe care l-a numit „pasul firesc al relaţiei noastre frăţeşti”.

„Aşa cum am spus răspicat şi acum câteva zile la Chişinău, indiferent de vremuri, vom înfrunta împreună provocările şi vom continua să fim punctul de sprijin al fraţilor noştri de peste Prut care aspiră la o viaţă mai bună, la prosperitate, la drepturile şi libertăţile conferite de statutul european. La mulţi ani Republicii Moldova şi cetăţenilor săi!”, a mai spus premierul.

27 august, Ziua Independenței Republicii Moldova

Astăzi, de Ziua Independenței Republicii Moldova, mai mulți lideri occidentali au transmis mesaje de susținere. ,,La mulți ani de Ziua Independenței prietenilor noștri moldoveni și ție, dragă Maia Sandu. Astăzi sărbătorim democrația Moldovei, spiritul de neînfrânt al poporului său și dragostea pentru libertate. Rămânem alături de voi pe drumul către viitorul nostru european comun”, a scris șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe platforma X.

Au felicitat în această zi Republica Moldova și secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, președintele Consiliului European, António Costa, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, șefa diplomației europene, Kaja Kallas.

În data de 27 august, Republica Moldova celebrează 34 de ani de la proclamarea independenței. La Chișinău vor fi organizate mai multe evenimente dedicate acestei zile, care au început la ora 09:00 cu depunerea de flori de către liderii de la Chișinău la monumentul „Maica Îndurerată”, iar apoi la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”