Igor Dodon spune cum îşi va organiza campania electorală. Renunţă la automobilul de serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon susţine că, pe durata campaniei electorale, nu va participa la evenimente în calitate de şef al statului, nu va participa la întrevederi oficiale, inclusiv la cele săptămânale cu premierul şi preşedintele Parlamentului. Igor Dodon mai spune că nu va acorda în această perioadă distincţii de stat şi va renunţa la maşina de serviciu, transmite IPN.

„În ultima perioadă am auzit multe speculaţii referitor la o eventuală utilizare a resurselor administrative. Repet – noi nu avem niciun interes să provocăm măcar pic de dubii în privinţa acestor alegeri”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei noi ediţii a emisiunii „Preşedintele Răspunde”.

Potrivit lui Igor Dodon, maşina de serviciu nu va fu utilizată în campanie. Din sursele fondului electoral, va închiria un automobil, cu care se va deplasa prin ţară. Cât despre fotograful şi camermanul preşedintelui, Igor Dodon afirmă că aceştia vor merge în concediu, însă îl vor însoţi cu propria tehnică în teritoriu.

Igor Dodon a reiterat că preşedintele, potrivit Codului Electoral, nu are obligaţia să-şi suspende activitatea. Potrivit lui, această procedură este complicată. Ba mai mult, pe lângă drepturile constituţionale pe care le are, are şi foarte multe obligaţii, pe care trebuie să le îndeplinească, mai ales acum, în condiţii de secetă şi pandemie.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi