Dmitri Svetuşkin, campion al Memorialului de şah „Vasile Vatamanu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Svetuşkin, câştigătorul turneului. FOTO Tudor Iovu

Câştigătorul competiţiei desfăşurate în weekend în memoria renumitului jurnalist sportiv Vasile Vatamanu a devenit Dmitri Svetuşkin. Cu cinci victorii şi două remize, multiplu campion naţional a obţinut trofeul.

„Deşi joc foarte rar în Moldova, a fost o plăcere să particip la acest turneu. Am reuşit să învăţ câte ceva de la adversarii mei”, a spus Svetuşkin.

Pe poziţia secundă s-a clasat Pavel Vavric, locul III revenindu-i lui Victor Agafii, participant la prima ediţie a memorialului. „A fost dificil să obţin acest rezultat. Cu mai multă experienţă, voi avea mai mari şanse să iau cupa la ediţiile viitoare”, a afirmat Vavric.

„Vasile Vatamanu merită pe deplin acest eveniment. S-au produs câteva surprize, unii dintre favoriţi fiind eliminaţi de adversari mai puţin experimentaţi”, a menţionat Vasile Căpăţină, organizatorul principal al turneului, ce a avut loc în incinta Şcolii sportive specializate nr. 7 din Capitală.

Aflată la prima ediţie, competiţia s-a desfăşurat după sistemul elveţian în nouă runde cu ritmul de joc – 25 de minute pentru fiecare jucător. Printre participanţi s-au numărat opt maeştri ai sportului.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta