Cum explică premierul moldovean afirmația controversată despre pensiile din România: ,,Ruptă din context”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a oferit explicații privind afirmația despre pensiile din România, care a stârnit controverse, subliniind că aceasta a fost „ruptă din context”. Precizările au fost făcute după întrevederea de la București cu omologul său român.

Alexandru Munteanu afirmă că exprimarea sa a fost ruptă din context. FOTO: Facebook

,,Domnule prim-ministru, am avut recent o exprimare, ruptă din context, ce a generat multe interpretări. Vreau să știți că România este într-atât de legată de soarta noastră și noi de-a României, încât orice succes ne bucură deopotrivă și orice regres ne îngrijorează pe toți. Mulți ani la rând, mai ales de când România a aderat la UE, am urmărit cu admirație și bucurie progresele dumneavoastră, ritmul cu care se dezvoltă economic societatea românească. România era un reper pentru noi și ne bucuram împreună pentru ea. Iar acum, în ultimii ani, am început să ne bucurăm și pentru succesele Moldovei”, a explicat șeful Cabinetului de miniștri Alexandru Munteanu.

Afirmația controversată

Prim-ministrul moldovean, care a locuit timp îndelungat în Ucraina și în SUA, a venit cu explicații după ce, anterior, fiind întrebat despre pensiile din România, a răspuns: ,,Am avut posibilitatea să vorbesc cu omologul meu din România, iar situații la ei este cu mult mai rea decât în Republica Moldova și asta mă bucură”. 

Prima vizită externă

Noul premier al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a venit joi, 13 noiembrie, la București, aceasta fiind prima sa vizită externă de la numirea în funcție.

Prim-ministrul moldovean a mai avut întrevederi cu liderul de la Cotroceni, Nicușor Dan, cu președintele Senatului României, Mircea Abrudean, și cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG