Comisarul Oliver Varhelyi, la Chișinău: 100 de milioane de euro vor ajunge săptămâna viitoare în Republica Moldova

0
Publicat:

Comisarul european pentru Extindere și Vecinătate, Oliver Varhelyi, a anunțat că 100 de milioane de euro vor ajunge săptămâna viitoare în Rep. Moldova, declarația fiind făcută în timpul vizitei sale de la Chișinău cu ocazia începerei celei de-a doua etape a negocierilor de aderare a țării la UE.

Comisarul european a avut o întrevedere cu premierul moldovean. FOTO: Facebook

Aceste 100 de milioane de euro sunt parte a pachetului de asistență din partea UE pentru Republica Moldova care a fost anunțat în toamna anului 2022 pe fundalul consecințelor războiului Rusiei contra Ucrainei. 

,,Am demarat deja plata a 100 de milioane de euro care vor ajunge la Chișinău săptămâna viitoare. Noi oferim 35 de milioane de euro sub formă de sprijin bugetar și 72, 5 de milioane de euro sub formă de asistență macrofinanciară. Aceștia sunt pașii care urmează în sprijinul nostru pentru a obține o Moldovă și mai rezilientă pro-europeană”, a declarat comisarul european, subliniind că Uniunea Europeană rămâne în continuare alături de Republica Moldova. 

Anunțul a fost făcut în timpul unei conferințe de presă susținută alături de premierul Dorin Recean, oficialul mulțumind Uniunii pentru sprijinul continuu oferit țării sale.

,,Acesta ne ajută să dezvoltăm țara Republica Moldova care urmează să devină un membru de onoare al familiei Uniunii Europene, aducând pace și prosperitate pentru toată lumea”, a afirmat prim-ministrul moldovean. 

Tot la Chișinău, comisarul european și premierul moldovean au vizitat expoziția „Trenul durerii” din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), scopul ei fiind comemorarea a 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări staliniste din 5-6 iulie 1949.

,,Este istoria țării noastre, pe care nu trebuie să o uităm și pe care avem datoria să o transmitem generațiilor viitoare, pentru a ne asigura că astfel de tragedii nu se vor repeta niciodată”, a menționat Dorin Recean.

O nouă etapă pe drumul european 

Comisarul european pentru Extindere și Vecinătate, Oliver Varhelyi, împreună cu o delegație a Comisiei Europene întreprinde o vizită în Republica Moldova, iar oficialii europeni alături de cei moldoveni au dat startul celei de-a doua etape a negocierilor de aderare la UE, adică screening-ul bilateral.

,,Am început evaluarea legislației naționale cu cel mai important grup de capitole - Valori fundamentale. Azi și mâine prezentăm și analizăm, împreună cu echipa Comisiei Europene, Capitolul 5 - Achiziții publice, un domeniu esențial pentru buna funcționare a oricărui stat democratic, care se referă la utilizarea eficientă a banilor publici.Mă bucur că sesiunea de astăzi are loc la Chișinău, oferindu-le colegilor noștri din Comisia Europeană ocazia de a se familiariza și mai bine cu țara noastră”, a spus viceprim-ministrul moldovean pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov. 

În opinia oficialului moldovean, ziua de astăzi reprezintă ,,începutul unei noi etape pe drumul european al Republicii Moldova - drumul nostru către pace, libertate, prosperitate și securitate”, a conchis Cristina Gherasimov. 

Negocieri separate 

Vizita este efectuată în contextul în care recent, Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova în cadrul conferinței interguvernamentale desfășurate la Luxemburg, decizia fiind luată la puțin peste doi ani de la acordarea statutului de țară candidată la Uniune.

În timpul primei conferinței interguvernamentale Uniunea Europeană - Republica Moldova,  țara candidată la aderarea la UE a acceptat ,,cadrul de negociere propus de comun acord de către statele membre, iar următoarele conferințe vor fi despre deschiderea sau închiderea capitolelor de negocieri”.

Aceasta a avut loc cu participarea celor 27 de state membre ale UE, acestea fiind reprezentate de miniștri pentru Afaceri Externe sau Afaceri Europene, dar și delegația de la Chișinău.

În data de 15 iunie, ambasadorii celor 27 de state ale Uniunii Europene şi-au dat „acordul de principiu” cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, anunțul fiind făcut de Preşedinţia belgiană a Consiliului UE.

Dar la masa de tratative cele două țări merg separat, negocierile propriu-zise fiind individuale și pot fi îndelungate, iar durata lor variază în funcție de mai multe aspecte. De exemplu, în cadrul de negocieri al Ucrainei este prevăzută condiția cu privire la asigurarea unui „tratament nediscriminatoriu pentru persoanele care aparțin minorităților naționale”, dar i se solicită și adoptarea unui plan de acțiuni pentru apărarea drepturilor minorităților.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două