Cine este Vasile Tofan, premierul desemnat al Republicii Moldova. Vorbește cinci limbi și a studiat la Harvard
0Vasile Tofan, desemnat de Maia Sandu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, vine din mediul de afaceri și investiții. A studiat la unitersitățile Erasmus (din Olanda) și Harvard, a lucrat pentru companii internaționale și a coordonat investiții în afaceri importante din regiune, potrivit CV-ului său.
Vasile Tofan a indicat, în CV-ul său, româna ca limbă maternă, iar engleza, olandeza, franceza, ucraineana și rusa ca limbi vorbite fluent, potrivit newsmaker.md.
În ceea ce privește studiile, acesta a menționat absolvirea unui program de licență și a unui master în Management Public, cu distincție, la Universitatea Erasmus din Rotterdam, în perioada 2003–2006. În perioada 2010-2012, Tofan a urmat un master în administrarea afacerilor, cu distincție, la Harvard Business School.
În perioada 2006-2008 a fost consultant la compania Monitor Group din Amsterdam, unde a lucrat la proiecte de strategie de creștere pentru clienți din domeniile bunurilor de consum și sănătății din Regatul Unit, Germania, Rusia, Slovacia, România și Nigeria.
Ulterior, între 2008 și 2010, Tofan a fost senior manager pentru Strategie Corporativă și Alianțe la compania Philips din Amsterdam. Se menționează că a coordonat proiecte de strategie, dezvoltare a afacerilor și fuziuni și achiziții în domeniile sănătății și iluminatului.
De asemenea, în perioada 2010-2012, în timpul studiilor la Harvard Business School, Tofan a fondat și a condus startup-ul din domeniul sănătății Ovia Health (anterior Ovuline). Compania a devenit ulterior lider de piață, cu peste 20 de milioane de utilizatori, și a fost achiziționată de Labcorp.
Din 2011 și până în iulie anul acesta, Tofan fost senior partner și membru al Comitetului de Investiții la Horizon Capital din Kiev, companie cu active administrate de circa 1,8 miliarde de dolari.
Potrivit CV-ului său, Tofan a fost implicat în întregul ciclu investițional, a coordonat investiții în airSlate, Avrora, Bob Snail, Genesis, GoIT, Intellias, Holywater, maib, Miratech, Purcari, Viseven și alte companii și a avut un rol în transformarea Purcari (inclusiv listarea la bursă, urmată de investiția strategică a Maspex) și a Glass Container Group (achiziționată de Vetropack), precum și în transformarea maib.
El a contribuit, totodată, și la dezvoltarea fondului de investiții, la recrutarea și mentoratul echipei, la îmbunătățirea proceselor și la atragerea de capital, se precizează în CV.
Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a desemnat sâmbătă, 11 iulie, pe Vasile Tofan drept candidat pentru funcția de prim-ministru, după consultările cu fracțiunile parlamentare.
Numirea lui Vasile Tofan vine după ce Alexandru Munteanu a anunțat, pe 3 iulie, că demisionează din funcția de premier al Republicii Moldova. Acesta a motivat că nu își mai poate exercita mandatul „în acord cu principiile și convingerile” sale.