Chişinăul examinează scenariul ca Gazprom să nu mai furnizeze gaz Moldovei, începând cu 1 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducta Gazprom FOTO simbol

De la 1 mai Gazprom ar putea decide sistarea livrărilor de gaze naturale pentru Republica Moldova. O spune ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale, Andrei Spînu. Scenariul ar putea avea loc întrucât auditul ce urma să fie efectuat la Moldovagaz nu va fi gata în luna mai, iar Republica Moldova nu va începe să-şi achite datoriile, aşa cum a fost convenit anterior.

Andrei Spînu spune că acum reprezentanţii Moldovagaz şi cei ai Guvernului încearcă să convingă Gazprom, să amâne data de 1 mai prevăzută în protocol, notează IPN.

Potrivit protocolului adiţional contractului semnat cu Gazprom, până la data de 1 mai, partea moldovenească urma să realizeze un audit al datoriilor istorice ale Moldovagaz, în baza căruia urma să fie stabilit calendarul de achitare a datoriilor. Potrivit reprezentanţilor Guvernului, războiul din Ucraina ţine la distantă companiile străine de audit, care nu acceptă să vină acum în Republica Moldova.

„Un scenariu ar fi să se convină ca termenul de 1 mai să fie amânat pentru o altă dată. Al doilea scenariu este ca Gazprom să decidă să nu mai furnizeze gaz pentru Republica Moldova şi atunci vom ieşi pe piaţă şi vom cumpăra gaz de pe piaţă. Noi ne pregătim şi de scenariul doi. Acum capacităm Energocom, lucrăm la un proiect, iar în luna mai va fi şi decizia BERD pe acest subiect, ca să avem suficiente resurse financiare pentru eventuale capacităţi de stocare a gazului sau capacităţi de procurare a gazului. Stocarea o vom face în România”, a spus Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Vicepremierul Andrei Spînu spune că Republica Moldova se pregăteşte pentru o eventuală decizie a Gazprom de a opri livrările de gaze. Astfel, Energocom va obţine prerogativa de a cumpăra gaz de pe piaţă.

„Miercuri, la Guvern, va fi aprobat proiectul privind modificarea legii gazelor, care prevede obligativitatea asigurării stocurilor de gaze. În luna mai, dacă vor fi preţuri bune, am putea procura gaz pentru 10 zile, dacă preţurile vor fi mari, putem cumpăra cantităţi mai mici. Pe perioada de vară este greu de crezut scenariul să nu fie gaz pe piaţă. În perioada de vară nu există o problemă de volume, ci de preţ”,  a mai spus Andrei Spînu.

Potrivit contractului cu Gazprom, Republica Moldova urmează să achite la data de 20 a fiecărei luni atât consumul integral pentru luna precedentă, cât şi 50% din consumul pentru volumele de gaze consumate pe perioada lunii în curs. Andrei Spînu spune că pentru luna martie plăţile au fost efectuate aproape integral.

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat