Cetatea Soroca intră în reparaţie şi îşi închide uşile pentru turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea îşi va redeschide uşile în mai 2014 FOTO: Adevărul

Edificiul va intra în reconstrucţie începând de astăzi. Lucrările vor fi efectuate de o echipă de specialişti din Iaşi, România.

Solicitat de IPN, directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Soroca, Nicolae Bulat, a menţionat că pe 9 august a fost semnat contractul cu firma din Iaşi, care s-a ocupat de lucrările de reconstrucţie a Cetăţii Neamţ, România. Conform caietului de sarcini, lucrările vor dura 6 luni, iar redeschiderea Cetăţii Soroca pentru turişti este preconizată pentru 18 mai 2014.

Nicolae Bulat a specificat că lucrările de reconstrucţie vor presupune restaurarea parţială a galeriilor de circulaţie şi de depozitare din interiorul Cetăţii. În afara edificiului se va lucra la amenajarea spaţiului aferent prin pavare cu piatră de Cosăuţi, ca pe vremuri, şi restaurarea aleilor din parc. Va fi construit şi un veceu public, pentru că din 1978, de când a fost deschisă Cetatea pentru vizitatori, lipsa acestuia a reprezentat o adevărată problemă.

Totodată, vor fi construite buticuri de suvenire pentru vizitatori, iar acest lucru va duce la dezvoltarea unei ramuri de producere a suvenirurilor de către meşterii populari soroceni.

Nicolae Bulat a mai spus că o parte semnificativă din bani va fi utilizată pentru reconstrucţia drumului de acces spre Cetatea Sorocii, care va cuprinde tronsonul de la intrarea în oraş şi până la cetate. Costul total al proiectului de reconstrucţie este de 3 milioane de euro, bani europeni. Banii sunt alocaţi în cadrul unui proiect comun de reconstrucţie a mai multor obiective istorice. Astfel, 1 milion de euro va fi utilizat pentru restaurarea unor obiective istorice din Suceava şi Hotin şi respectiv 2 milioane de euro vor fi investiţi în Cetatea Sorocii.

Cetatea Sorocii de azi a fost construită pe locul unei altei cetăţi din lemn şi pământ. Actuala construcţie s-a păstrat de-a lungul timpului în proporţie de 75%, iar cel mai afectat este turnul de la intrare care a fost găurit de obuze în urma unei lupte.
 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”