Candidaţii PLDM s-au lansat în campania electorală pentru alegerile din 20 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii Partidului Liberal Democrat s-au lansat sâmbătă, 21 septembrie, în campania electorală pentru alegerile generale locale din 20 octombrie. Conducerea formaţiunii menţionează că anume candidaţii săi posedă soluţii pentru problemele din fiecare localitate, aceştia fiind şcoliţi în administraţia publică locală şi testaţi la capitolul integritate morală, transmite IPN.

Preşedintele PLDM, Tudor Deliu, a declarat că formaţiunea are o echipă puternică, cu ambiţia de a câştiga. Candidaţii liberal-democraţi sunt oameni asumaţi. PLDM a demonstrat prin exemple concrete cum pot fi administrate localităţi, formaţiunea are aleşi locali care au rezistat şi nu au cedat şantajului şi presiunii exercitate de guvernarea precedentă, dar şi de actuala.

„Avem în faţă încă un examen, pe care îl vom susţine cu brio. Cred că PLDM va avea un cuvânt greu de spus atât în administrarea publică locală, cât şi în cea centrală”, a menţionat Tudor Deliu. „Toţi vorbesc de standarde europene, dar nimic nu ne împiedcică să implementăm acolo unde activăm – în primării, în localităţi”, a mai spus  Tudor Deliu.

Candidatul la funcţia de primar al capitalei, Alexandru Fetescu, a declarat că PLDM este determinat să facă „o altfel de politică”, „o politică inspirată din necesităţile cotidiene ale fiecărui cetăţean şi din determinarea de a reuşi”. Potrivit lui, indiferent de originea etnică, socială, indiferent de limba vorbită, toţi sunt cetăţenii acestei ţări, care împreună trebeuie să decidă viitorul pentru o viaţă mai bună.

Candidatul la funcţia de primar în oraşul Leova, vicepreşedintele PLDM Alexandru Bujoreanu, a menţionat că PLDM, care a fost creat ca răspuns la dorinţa cetăţenilor de a se elibera de sub jugul unui regim totalitar, revine în slujba cetăţeanului. Şi candidaţii liberal democraţi vor lupta nu doar pentru viitorul satelor şi oraşelor, dar şi pentru viitorul întregii ţări, viitorul copiilor.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră