Brandul turistic al Republicii Moldova, prezentat la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul brand turistic al Republicii Moldova a fost prezentat săptămâna trecută la Bucureşti.

Noul brand turistic al Republicii Moldova, ce cuprinde armonios tradiţiile, frumuseţea regiunilor rurale, dar şi gastronomia autentică cu vinuri recunoscute în întreaga lume a fost prezentat în cadrul evenimentului „Descoperă Brandul Turistic al R.Moldova”, săptămâna trecută la Bucureşti.

Evenimentul s-a desfăşurat în incinta Restaurantului "Vatra Neamului" din Bucureşti şi i-a avut prezenţi pe ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, domnul Iurie Reniţă, Înaltul Reprezentant al Guvernului României pentru R. Moldova, Doamna Iuliana Gorea-Costin, Directorul General al Agenţiei Turismului din Republica Moldova, Nicolae Platon şi omologul său român, doamna Simona Allice Man, miniştri, personalităţi, importanţi oameni de afaceri şi artişti.

Invitaţii au avut ocazia sa cunoască Republica Moldova ca şi destinaţie turistică, să se familiarizeze cu brandul turistic al Republicii Moldova. Evenimentul a culminat cu o degustare de vinuri moldoveneşti ale companiilor Asconi, Brăneşti, Poiana, Mimi, Etcetera, Chateau Vartely şi Purcari.

 Agenţiile de turism şi vinăriile – membri ai Asociaţiei Naţionale pentru Turismul Receptor din Moldova (ANTRIM) au avut posibilitatea, în cadrul evenimentului, să prezinte oferta de MICE turism şi să stabilească contacte şi parteneriate cu reprezentanţii marilor companii din România din domeniul financiar-bancar, medical, IT şi altele.

 Evenimentul este organizat de către Asociaţia Naţională pentru Turismul Receptor din Moldova, cu susţinerea proiectului USAID CEED II, în parteneriat cu Centrul Cultural Vatra şi face parte din Programul de promovare a produselor turistice denumit generic „Brandul Naţional al Industriei Turismului” lansat în luna noiembrie 2014 de către Agenţia Turismului din Republica Moldova. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!