Au fost reluate discuţiile dintre Chişinău şi Tiraspol pe marginea problemelor economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o pauză de jumătate de an au fost reluate discuţiile cu partea transnistreană în cadrul grupului de lucru pe probleme economice. Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, s-a întâlnit cu ceilalţi experţi la sediul OSCE de la Tiraspol şi a catalogat dialogul ca fiind unul constructiv.

La întrunire au fost puse în discuţie problemele agenţilor economici transnistreni la operaţiunile de import/export. Printre acestea au fost menţionate certificarea produselor, aplicarea TVA, probleme de administrare vamală şi fiscală.

Totdată, a fost reluată discuţia referitor la accesul fermierilor la prelucrarea pământurilor din raionul Dubăsari. La acest subiect, partea transnistreană a informat că au fost semnate contracte cu autorităţile raionului Dubăsari privind accesul fermierilor la prelucrarea pământurilor în baza unei taxe de arendă. Potrivit reprezentanţilor transnistreni, în luna februarie, curent, aceştia au eliberat permisurile necesare pentru prelucrarea a 5000 ha din pământurile vizate. Subiectul urmează a fi clarificat în cadrul şedinţelor ulterioare după un schimb de date. 

Un alt subiect din agenda întrunirii a fost posibilitatea implementării ZLSAC în regiunea transnistreană începând cu anul 2016 şi accelerarea colaborării cu autorităţile transnistrene pentru elaborarea unui mecanism de cooperare în domeniul certificării mărfurilor. Acest mecanism va fi creat în comun cu experţii grupului de lucru instituit la nivelul instituţiilor guvernamentale. Primele discuţii la acest subiect cu partea transnistreană vor avea loc peste două săptămâni în cadrul unei şedinţe organizate la Chişinău, cu participarea experţilor din domeniul sanitar, fitosanitar veterinar,  comerţului exterior şi vamal.

În acelaşi timp, la întrunire părţile au mai convenit asupra reluării discuţiilor în cadrul grupului de lucru în domeniul bancar. Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc a apreciat rezultatele întrunirii, reluate după o întrerupere de jumătate de an, menţionând tonalitatea pozitivă a discuţiilor şi disponibilitatea părţilor de a găsi soluţiile optime în cel mai scurt timp.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie