Alocaţiile pentru tinerii pedagogi din Moldova au fost majorate: 120 mii de lei în primii trei ani de activitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii specialişti angajaţi prin repartizare de către minister în instituţiile de învăţământ din Moldova vor primi alocaţii majorate în primii trei ani de activitate. Executivul a aprobat miercuri, 3 octombrie, hotărârea care vine să motiveze tinerii specialişti din sistemul educaţional să lucreze în şcoli.

 „Noi trebuie să avem o abordare sistemică să fim siguri că am creat un sistem eficient în educaţie şi eu vă asigur că atunci vom găsi şi banii necesari”, a menţionat premierul Pavel Filip.

Pentru absolvenţii facultăţilor pedagogice din instituţiile de învăţământ superior, alocaţia va creşte de la 45 la 120 de mii de lei. Specialiştii nu îşi vor mai primi banii în tranşe, cum era anterior, ci vor avea o indemnizaţie în valoare de 40 mii de lei anual. Suma va fi achitată în termen de o lună de la data angajării în funcţie, la expirarea unui an de activitate în funcţie şi la expirarea a 3 ani de activitate în funcţie.

De asemenea, vor creşte şi indemnizaţiile pentru absolvenţii învăţământului profesional tehnic post-secundar. Aceştia vor primi  96 de mii de lei în primii 3 ani de activitate, cu 60 de mii de lei mai mult, decât în prezent. Anual, tinerii specialişti vor ridica câte 32 de mii de lei.

Prin consolidarea sistemului de facilităţi pentru tinerii specialişti din domeniul pedagogic, Guvernul doreşte să asigure instituţiile de învăţământ cu numărul necesar de cadre didactice. În anul de studii 2018 – 2019, sunt circa 2000 de posturi vacante în instituţiile de învăţământ.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa