Alianţa de guvernare de la Chişinău, tot mai firavă. Încă patru deputaţi părăsesc PDM şi aderă la Pro Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Alţi patru deputaţi din Partidul Democrat, condus de ex-premierul Pavel Filip, au decis să părăsească formaţiunea şi să adere la grupul parlamentar Pro Moldova, creat din foşti democraţi şi condus de Andrian Candu. Este vorba despre Elena Bacalu, Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc şi Oleg Sîrbu.

„În urma discuţiilor care au avut loc la ultima sedinţă a fracţiunii PD am înţeles definitiv că nu mai suntem o echipă, capabilă să facem fata provocărilor de ultima oră, iar luptele interne duc la dezintegrarea acestei formaţiuni politice!”, a scris deputata Violeta Ivanov pe pagina sa de Facebook.

Odată cu aderarea celor patru deputaţi, grupul Pro Moldova va fi format din unsprezece deputaţi. PDM rămâne cu 17 deputaţi. Alianţa de guvernare PDM-PSRM ajunge la 54 de voturi, din 51 necesare pentru a avea majoritate parlamentară.

Preşedintele Igor Dodon a declarat, după plecarea a încă patru deputaţi din PDM, că cel mai probabil vor avea alegeri parlamentare anticipate, dacă vor continua plecările din fracţiunea PDM.

Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a declarat pentru Unimedia că cei patru deputaţi, care au părăsit fracţiunea PDM vineri, 8 mai, ar fi făcut acest pas în schimbul unor sume mari de bani.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat