Alexandru Slusari, după ce un grup de agricultori l-a propus la funcţia de ministru al Agriculturii: „Nu am nevoie de funcţie de dragul funcţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Slusari, ex-deputat Platforma DA

Fostul deputat al Platformei DA Alexandru Slusari s-a declarat sceptic că cererea agricultorilor, în ceea ce priveşte numirea lui în funcţia de ministru al Agriculturii, va fi realizată.

Alexandru Slusari a spus că este onorat de sprijinul pe care îl are în rândurile agricultorilor şi că este plăcut surprins de faptul că aceştia s-au adresat preşedintelui Maia Sandu cu solicitarea să examineze candidatura lui la funcţia de ministru al Agriculturii.

„Sunt un pic sceptic de posibilitatea acestei variante. Nu am nevoie de funcţie de dragul funcţiei, nu mor de foame, revin la afacerile mele, suficiente pentru mine. Nu m-am născut deputat şi stresul şi şocul la mine a trecut mai repede decât poate ar trebui să fie pentru alţii. Sunt persoană incomodă, am viziuni despre cum ar trebui să fie dezvoltată agricultura, satele, cum să fie susţinuţi. Lupta cu holdinguri. Am câteva momente care nu coincid cu poziţia colegilor de la PAS. Sunt sceptic, dar hai să aşteptăm. Nu spun nu, sunt gata pentru discuţii, dar sunt sceptic”, a declarat Slusari la emisiunes „Secretele Puterii” de la JurnalTV, citat de Unimedia.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare