Alegeri locale Chişinău. Candidaţii PL, PNL şi PUN promit să schimbe radical Capitala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii înaintaţi de Partidul Liberal, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Unităţii Naţionale la alegerile noi din municipiul Chişinău promit să schimbe capitala în mod radical, dacă ajung în funcţia de primar. Reformarea învăţământului, asigurarea iluminatului stradal şi amenajarea spaţiilor verzi sunt doar câteva dintre promisiunile electorale anunţate în cadrul dezbaterilor la postul de televiziune ProTV Chişinău, transmite IPN.

Candidatul PNL, Alexandra Can, susţine că se simte în forţă şi are suficientă experienţă pentru a începe să facă ordine în municipiu în mandatul de un an, dacă va fi aleasă în funcţie. „Eu ştiu cum să refac acel sistem în care să nu se fure, să nu se ia mită, în care să se gestioneze corect mijloacele publice”, a declarat Alexandra Can.

Candidatul Partidului Unităţii Naţionale, Constantin Codreanu, este de părere că a venit timpul ca municipiul Chişinău să fie transformat radical. Candidatul PUN susţine că diferenţa între el şi alţi candidaţi este experienţa de a aduce fonduri din România şi alte state europene în raioanele Republicii Moldova. 

„Acelaşi lucru îl voi face şi în municipiul Chişinău – investiţii româneşti, ordine europeană şi un mod de comportament şi discurs civilizat”, a afirmat Constantin Codreanu.

Candidatul liberal Valeriu Munteanu este de părere că este de datoria fiecărui chişinăuian să vină pe 20 mai la alegeri „pentru a nu lăsa să câştige Capitala binomul Dodon-Plahotniuc”. 

Candidatul PL susţine că va pune accent pe educaţie în mandatul său, dacă va fi ales primar.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată