A mituit un polițist român cu 68 de lei ca să transporte testosteron, dar s-a ales cu o amendă de peste 100 de mii de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Republica Moldova în vârstă de 37 de ani s-a ales cu dosar penal după ce un poliţist de frontieră din Vama Albiţa a anunţat că l-a mituit cu suma de 68 de lei.

Potrivit anchetatorilor, Ghenadie V. (37 ani), din Republica Moldova, s-a prezentat ieri, la prânz, în Vama Albiţa, intenţionând să ajungă în Italia. La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră vasluieni au constatat că autoturismul nu îndeplineşte condiţiile tehnice prevăzute în OUG 195/2002 pentru a i se putea permite intrarea în ţară, motiv pentru care bărbatului i s-a refuzat trecerea. Insistent, acesta a pus suma de 68 de lei în paşaport, sperând astfel că îl va îndupleca pe poliţist.

„Poliţistul de frontieră a refuzat banii şi i-a adus la cunoştinţă că fapta sa reprezintă infracţiunea de dare de mită şi se pedepseşte de lege, dar acesta a insistat să i se permită intrarea în ţară. Totodată, poliţistul a raportat evenimentul şefilor ierarhici şi, concomitent, s-a solicitat vameşilor efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului", a spus Irina Mirică Gheucă, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui.

În urma controlului efectuat de vameşi au fost descoperite ascunse în bagajele personale 10 fiole ce conţin testosteron. Anabolizantele au fost confiscate, iar moldoveanul a fost amendat cu suma de 108.360de lei (30.000 de RONI). De asemenea, acestuia i-afost întocmit dosar penal pentru dare de mită.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie