Tribul şobolanilor: un milion de oameni trăiesc în buncăre atomice din timpul Războiului Rece

Circa un milion de oameni trăiesc în foste buncăre atomice construite la Beijing la sfârşitul anilor 1960 la comanda lui Mao Zedong pentru adăpostirea populaţiei în cazul unui atac nuclear din partea fostei Uniuni Sovietice. Supranumiţi „Tribul Şobolanilor” după o colecţie a unui fotograf chinez , ei sunt în mare parte migranţi, studenţi şi lucrători cu venituri mici.

Fotografi europeni şi chinezi au surprins imagini din interiorul complexului de locuinţe numit şi „Temniţa”, construit ca o reţea de buncăre în timpul Războiului Rece pe o arie de circa 48 de kilometri pătraţi. În 1969, preşedintele Partidului Comunist Chinez Mao Zedong a cerut populaţiei să „sape tunele adânci, să depoziteze alimente şi să se pregătească de război”. În următorii zece ani, circa 300.000 de oameni, majoritatea civili, au construit reţeaua subterană constând în 10.000 de buncăre, depozite, fabrici, dar şi restaurante, locuri de divertisment şi facilităţi pentru sporturi. Guvernul a apreciat că toţi cei şase milioane de rezidenţi ai capitalei ar putea fi adăpostiţi aici. Tunele au fost amenajate de-a lungul anilor de comunităţile locale ca hoteluri sau spaţii pentru diverse activităţi comerciale.

Părţile folosite acum ca spaţii de locuit au fost concesionate unor proprietari privaţi în anii 80. În 2010, din cauza condiţiilor de locuit nesigure şi a neglijenţei gazdelor, China le-a interzis- unii au fost evacuaţi, altora li s-a permis să rămână pentru că nu au unde să se ducă.

Majoritatea locuitorilor săi actuali, estimată la circa un milion, sunt migranţi, studenţi şi tineri din zone rurale sosiţi la Beijing în speranţa unei cariere şi vieţi mai bune. Spaţiul de locuit este înghesuit, cu unele camere atât de mici încât nu conţin decât un pat. Bucătăriile şi băile sunt comune, iar lipsa unui sistem de ventilaţie adecvat face aerul stătut şi umed. Deşi există electricitate, instalaţii sanitare şi canalizare, aici locuiesc oameni care nu-şi permit o chirie la suprafaţă -  unii se află aici doar temporar, alţii, mai ales familiile, rămân aici zeci de ani sau toată viaţa.

Deşi sunt peste tot în Beijing, accesul străinilor este interzis prin lege- fotograful italian Antonio Faccilongo a reuşit să se strecoare în buncăre într-o pauză de masă a paznicilor, după ce încercase să obţină acces pe cale oficială şi fusese refuzat. „Din cei circa 150 de oameni cu care am vorbit, doar 50 mi-au permis să-i fotografiez. Unii dintre ei se temeau să nu afle familiile lor - care ştiau că au joburi bune şi locuiesc în apartamente, în condiţii bune”.

Unul dintre rezidenţi a declarat pentru Al-jazeera că locuieşte într-un apartament de circa 90 de metri pătraţi alături de alţi 9 oameni.

„O duc bine, pentru că mă tem de sărăcie. Mulţi dintre colegii mei locuiesc la suprafaţă, dar cred că este prea confortabil. Locul ăsta mă obligă să muncesc mai aprig”, a spus Wei.

Annette Kim, profesor la Universitatea Southern California, a explicat că buncărele sunt o alternativă la locuinţe accesibile departe de oraş şi că rezidenţii le preferă unei navete lungi.

„Cu siguranţă că nimeni n-ar prefera să locuiască în subteran, dar ei îşi manifesta preferinţa pentru locaţia în oraş. În multe părţi ale lumii proiectele accesibile de locuinţe se află departe de oraş, unde terenul este mai ieftin”.

Unele buncăre au fost transformate în ultimii ani în centre comunitare - sală de mese, camere pentru biliard şi karaoke, dar şi o şcoală de caligrafie.