Tentativă de asasinare asupra premierului Libiei. Ţara este aproape de revenirea la război civil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi asasini au tras cu gloanţe, joi, în maşina premierului Libiei, Abdulhamid al-Dbeibah, dar acesta nu a fost rănit.  Incidentul s-a petrecut în timp ce Dbeibah se întorcea acasă, iar o sursă apropiată acestuia a spus că e o tentativă de asasinat. Atacatorii au fugit, iar acum s-a deschis o anchetă.

Dacă se confirmă că a fost o tentativă de asasinare, criza privind controlul asupra Libiei s-ar putea agrava, după ce acesta a declarat că va ignora un vot pentru a-l înlocui, programat de parlamentul cu sediul în estul ţării.

Forţele armate au mobilizat mai mulţi soldaţi şi echipamente în capitală în ultimele săptămâni, sporind temerile că actuala criză politică ar putea declanşa confruntări, scrie Reuters.

Dbeibah a devenit lider al Guvernului de uniune naţională în luna martie. Acestă instituţie este susţinută de ONU şi trebuie să unifice instituţiile divizate ale ţării şi să supravegheze pregătirea alegerilor din decembrie în cadrul unui proces de pace.

Facţiunile rivale s-au luptat pentru poziţie după ce procesul electoral s-a prăbuşit pe fondul disputelor legate de reguli, inclusiv în ceea ce priveşte legitimitatea candidaturii lui Dbeibah la preşedinţie, după ce acesta s-a angajat să nu candideze, scrie Mediafax.

Parlamentul a sprijinit forţele estice în timpul războiului civil, iar astăzi va fi organizat un vot pentru numirea unui nou prim-ministru care să formeze alt guvern.

Abdulhamid al-Dbeibah a declarat săptămâna aceasta că va preda puterea doar după alegeri.

Libia a avut puţină pace sau stabilitate de la revolta din 2011, susţinută de NATO, împotriva lui Muammar Gaddafi, şi s-a divizat în 2014 între facţiuni beligerante din est şi vest.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO