Talibanii interzic femeilor afgane să lucreze pentru ONU la nivel naţional

0
Publicat:

Talibanii au emis un "ordin" prin care se interzice femeilor afgane angajate de ONU, până acum ferite de astfel de restricţii, să lucreze oriunde în Afganistan, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al ONU, denunţând o decizie "inacceptabilă şi sincer de neconceput", relatează AFP.

FOTO Profimedia

Misiunea Naţiunilor Unite în ţară (Manua) a indicat în cursul zilei că angajatele afgane ale ONU, scutite până acum de acest tip de măsuri restrictive, au fost împiedicate să lucreze în provincia Nangarhar, estul Afganistanului.

"Ni s-a spus prin diferite canale că interdicţia se aplică întregii ţării", a spus Stéphane Dujarric, în timp ce misiunea Naţiunilor Unite în ţară a indicat în cursul zilei ca angajatele ONU au fost împiedicate să lucreze într-un provincie din estul ţării.

Afganistanul se confruntă cu una dintre cele mai grave crize umanitare de pe planetă: mai mult de jumătate din cei 38 de milioane de locuitori se confruntă cu insecuritate alimentară acută şi trei milioane de copii sunt expuşi riscului de malnutriţie.