Sub presiunea manifestanţilor, autoritățile din Iran anunţă că fiecare cetăţean va primi timp de patru luni un ajutor lunar

0
Publicat:

Guvernul iranian a anunţat duminica aceasta că fiecare cetăţean va primi timp de patru luni un ajutor lunar de circa şase euro, la o săptămână după o mişcare de contestare declanşată de revendicări economice.

Proteste în Iran FOTO: Profimedia

"Fiecare persoană va primi câte un milion de de tomani (10 milioane de riali, circa şase euro) de persoană pe lună, care va fi creditată pe contul său timp de patru luni", a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului iranian Fatemeh Mohajerani la televiziunea de stat.

Acest ajutor vizează "să reducă presiunea economică asupra populaţiei", a precizat ea.

Salariul mediu în Iran, o ţară cu 86 de milioane de locuitori, este de circa 170 de euro pe lună, iar salariul minim este de circa 85 de euro pe lună, scrie Agerpres.

Majoritatea iranienilor îşi plătesc cumpărăturile zilnice mai degrabă cu telefoanele sau cărţile lor de credit decât cu bani lichizi.

Mişcarea de contestare, legată iniţial de costul de trai, a început pe 28 decembrie la Teheran, unde numeroşi comercianţi şi-au închis magazinele pentru a protesta contra hiperinflaţiei şi a marasmului economic, iar de atunci şi-a extins revendicările politice.

Această mişcare s-a făcut simţită în grade diferite în circa 40 de oraşe, în principal situate în vestul Iranului. Cel puţin 12 persoane, printre care membri ai forţelor de securitate, au fost ucise, potrivit unui bilanţ bazat pe anunţuri oficiale.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model